Există un tipar pe care îl vezi în sute de case din România: peretele de la parter, la o jumătate de metru de podea, are o dungă mai închisă la culoare, tencuiala e umflată, varul se ia pe mână și în camera aceea miroase a pivniță chiar și vara. Proprietarul a rezolvat problema de trei ori: a răzuit, a dat cu var antimucegai, a lipit polistiren pe interior. De fiecare dată a revenit, mai sus cu câțiva centimetri.
Motivul e simplu și enervant. Igrasia ascensională nu e o problemă de suprafață, ci de apă care urcă prin capilaritate din fundație în zidărie. Orice tratament aplicat doar pe fața peretelui blochează evaporarea, iar apa urcă mai departe până găsește pe unde să iasă. Ca să repari cu adevărat, trebuie să întrerupi drumul apei, nu să ascunzi pata.
Întâi diagnostic, apoi reparație
Nu toată umezeala de la parter e igrasie. Trei cauze diferite dau simptome asemănătoare, iar tratamentul e complet diferit pentru fiecare.
- Apă din sol, urcată prin capilaritate. Pata pornește de la podea, urcă uniform până între 60 și 120 cm, are limita superioară relativ orizontală și se accentuează primăvara. Adesea apar eflorescențe albe, cristale de sare.
- Infiltrație exterioară. Pata e localizată, urmează un traseu, apare după ploaie și e legată de un burlan spart, de un trotuar înclinat spre casă sau de lipsa unei hidroizolații la soclu.
- Condens. Pata e la colțuri, în spatele mobilei, pe pereții nordici, iar mucegaiul e negru și punctiform. Aici problema e ventilația și puntea termică, nu solul.
Un umidometru ieftin îți spune destul: măsori la 20 cm de podea, la 80 cm și la 150 cm. Dacă valorile scad pe măsură ce urci, ai igrasie ascensională. Dacă valoarea maximă e la mijlocul peretelui sau în colț, cauți în altă parte. Merită să verifici și dacă soclul a fost izolat vreodată, pentru că lipsa acestei protecții e o cauză recurentă, explicată bine în materialul despre izolarea fundației și a soclului casei.
Soluțiile care chiar întrerup capilaritatea
Sunt trei metode serioase, cu costuri și grade de complexitate diferite.
Bariera chimică prin injectare e, în practică, cea mai folosită la case existente. Se găuresc pereții din 10 în 12 centimetri, la aproximativ 15 cm deasupra nivelului solului, în general oblic, și se injectează o cremă sau o soluție pe bază de silani sau siloxani. Substanța migrează în porii zidăriei și formează un strat hidrofob continuu, care oprește urcarea apei. Funcționează bine la zidărie de cărămidă plină și la piatră, mai capricios la BCA și la zidărie foarte neomogenă. La un perete de 40 cm grosime, consumul e considerabil, iar prețul se calculează pe metru liniar. Reține un lucru: dacă meșterul îți spune că injectează într-o zi și că a doua zi zugrăvește, refuză. Zidăria trebuie lăsată să se usuce luni de zile.
Tăierea mecanică a peretelui și introducerea unei folii sau a unor plăci de inox este metoda cu cea mai lungă durată de viață. Se taie zidăria pe tronsoane scurte, se introduce bariera, se împănează, apoi se trece la tronsonul următor. E o intervenție care ține de structură, se face doar de firme cu experiență și nu se aplică la orice tip de perete.
Drenajul perimetral și trotuarul de gardă nu sunt o alternativă, ci o completare obligatorie. Dacă apa continuă să stea lângă fundație, orice barieră va fi suprasolicitată. Un trotuar de gardă cu pantă de 2-3 procente spre exterior, burlane racordate corect și, unde e cazul, un dren cu pietriș și tub riflat la baza fundației reduc drastic aportul de apă.
Ce faci cu tencuiala și cu finisajul
După ce ai întrerupt capilaritatea, tencuiala veche nu se recuperează. E încărcată de săruri higroscopice care atrag umezeala din aer și vor da eflorescențe la nesfârșit. Se îndepărtează complet, până la zidărie, pe o înălțime cu cel puțin 80 de centimetri peste limita superioară a petei.
În loc, se aplică o tencuială de asanare, cunoscută și ca mortar poros sau tencuială macroporoasă. Nu e o vopsea minune, ci un mortar cu porozitate mare, care permite apei să se evapore în interiorul stratului și depune sărurile acolo, fără să deterioreze fața finisată. Se aplică în două straturi, cu amorsă specifică, iar peste ea se folosește doar vopsea permeabilă la vapori, de tip silicatic sau var. Orice lavabilă obișnuită sau, mai rău, polistiren lipit direct pe interior anulează tot ce ai făcut.
Termenele contează la fel de mult ca materialele. Un perete gros se usucă în ritm de aproximativ un centimetru pe săptămână, deci luni întregi. Zugrăvitul final se amână, iar dacă renovezi complet casa merită să integrezi lucrarea în succesiunea logică descrisă în ghidul despre ordinea corectă a lucrărilor la o casă veche. Cine face igrasia la sfârșit, după finisaje, o ia de la capăt în primăvara următoare și, de obicei, plătește de două ori.
