Se recunoaște ușor: o dungă întunecată care urcă din pardoseală, tencuiala care se umflă și cade în solzi, vopseaua care se desprinde, un miros de umezeală care nu pleacă nici vara. Reacția obișnuită este să se răzuiască, să se dea cu ceva alb și să se meargă mai departe. Peste o iarnă, aceeași dungă e la loc, doar puțin mai sus. Igrasia nu se rezolvă la suprafață pentru că problema nu e la suprafață.
De unde vine apa, de fapt
Fenomenul de bază este ascensiunea capilară. Materialele poroase din care e făcut un perete — cărămidă, mortar, piatră, BCA — au o rețea de pori fini care trage apa în sus din zona umedă, exact cum urcă apa într-un burete pus cu colțul într-un vas. Apa urcă până la înălțimea la care evaporarea de pe fața peretelui echilibrează debitul care vine de jos. De aceea dunga are, în general, o limită superioară destul de netă.
Apa poartă cu ea săruri dizolvate din sol și din materiale. Când apa se evaporă la suprafață, sărurile rămân și cristalizează. Cristalele ocupă mai mult volum decât soluția din care provin, împing tencuiala din interior și o desprind. Asta explică depunerea albă și pufoasă și de ce tencuiala nouă, aplicată peste un perete încă umed, cade a doua oară mai repede decât prima.
Există și alte surse de umezeală care produc efecte asemănătoare și se confundă cu igrasia clasică. Condensul apare pe suprafețe reci, se manifestă mai ales în colțuri, în spatele mobilei și pe conturul ferestrelor, și e cel mai vizibil iarna. Infiltrațiile laterale vin dintr-un perete îngropat, dintr-un burlan spart, dintr-un trotuar înclinat spre casă sau dintr-o conductă cu pierdere. Diferența nu e academică: fiecare cauză are altă soluție, iar aplicarea soluției greșite înseamnă bani aruncați.
Cum stabilești cauza reală înainte să cheltui
Diagnosticul se poate începe cu observații simple, făcute pe parcursul câtorva săptămâni.
- Poziția petei. Urcă de jos, cu o limită orizontală relativ dreaptă? Probabil ascensiune capilară. Coboară de sus sau pornește dintr-un punct? Probabil infiltrație. Apare în colțuri și pe suprafețe reci, uniform? Probabil condens.
- Sezonul. Igrasia din capilaritate există tot anul, cu variații. Condensul se accentuează în sezonul rece. Infiltrațiile apar după ploi.
- Interior sau exterior. Verifică dacă aceeași zonă e afectată și pe fața cealaltă a peretelui.
- Depunerile albe. Prezența sărurilor cristalizate indică apă care migrează prin material, nu condens de suprafață.
- Ce e afară. Uită-te la trotuarul de gardă, la burlane, la nivelul solului față de soclu, la pământul acumulat lângă perete, la instalația de udat din grădină.
Un test simplu care separă condensul de umezeala din material: lipești o folie de plastic etanș pe perete, pe o suprafață de vreo jumătate de metru pătrat, și o lași câteva zile. Dacă se adună apă pe fața dinspre cameră, ai condens. Dacă apa apare pe fața dinspre perete, umezeala vine din zid.
Pentru certitudine, un specialist măsoară umiditatea în masa peretelui, la adâncimi diferite, cu aparat cu sonde sau prin prelevare de probe. Costul unei astfel de evaluări este mic față de al unei intervenții greșite, iar pentru situațiile complicate — subsol umed, pânză freatică aproape, casă veche fără hidroizolație — merită parcurse și cauzele descrise în articolul despre renovarea unui subsol umed, pentru că mecanismele se suprapun.
Soluțiile care opresc apa la sursă
Dacă diagnosticul indică ascensiune capilară, singurele soluții durabile sunt cele care întrerup drumul apei prin perete.
Bariera chimică prin injectare. Se dau găuri pe un rând orizontal, la baza peretelui, la distanțe și adâncimi calculate, și se injectează o substanță hidrofobizantă care se difuzează în material și formează o zonă care nu mai transmite apa capilar. Este metoda cea mai folosită la clădirile existente, pentru că nu cere intervenție structurală. Rezultatul depinde de umplerea completă a porilor, deci de execuția corectă: număr de găuri, unghi, cantitate injectată, timp. O injectare făcută superficial dă un rezultat parțial, care se vede abia peste un an.
Tăierea mecanică a zidăriei. Peretele se taie pe tronsoane scurte, se introduce o folie hidroizolantă și se restabilește contactul cu un mortar de umplutură. Este eficientă, dar invazivă și aplicabilă doar la anumite tipuri de zidărie, cu proiect și cu execuție specializată.
Rezolvarea sursei exterioare. Uneori nu e nevoie de nimic din ce e mai sus. Un trotuar de gardă refăcut cu pantă spre exterior, un drenaj perimetral, burlane reparate și pământul îndepărtat de la baza soclului rezolvă situația la o parte din case. Se face întâi ce e simplu și ieftin, apoi se reevaluează. Legătura cu felul în care se tratează zona de la baza construcției e directă, iar detaliile despre izolarea fundației și a soclului arată cum se leagă hidroizolația de termoizolație în același detaliu.
Tencuieli de asanare. Nu opresc apa, dar gestionează consecințele. Sunt tencuieli poroase, cu rezistență la săruri, care permit evaporarea și rețin cristalele în masa lor, fără să se desprindă. Se folosesc după bariera împotriva umezelii, ca strat de finisaj care rezistă până când peretele se usucă, proces care poate dura luni bune, în funcție de grosime.
Costurile variază mult în funcție de metodă, de grosimea peretelui și de lungimea tratată, iar o injectare pe zeci de metri liniari este o lucrare cu buget serios. Cere oferte de la mai multe firme, cu menționarea produsului folosit, a numărului de găuri pe metru și a garanției oferite în scris. O firmă care nu vrea să scrie ce produs pune și cât garantează nu e o firmă cu care vrei să lucrezi la așa ceva.
Ce nu funcționează, deși se vinde bine
Câteva soluții populare fie nu ajută, fie agravează situația. Vopselele „antiigrasie” aplicate direct pe perete închid suprafața, opresc evaporarea și mută problema mai sus sau mai adânc. Tencuiala obișnuită de ciment aplicată peste un perete umed formează un strat compact care blochează evaporarea și cedează repede. Placarea cu gips-carton peste zona umedă ascunde pata, dar creează un spațiu închis, cald și umed, adică exact ce îi trebuie mucegaiului. Polistirenul aplicat la interior peste un perete umed are același efect.
Ventilarea excesivă a unei încăperi reci nu rezolvă capilaritatea, deși ajută la condens. Iar tratamentele de suprafață aplicate fără a înlătura complet tencuiala contaminată cu săruri se compromit în scurt timp, pentru că sarea e deja acolo.
Ordinea corectă a lucrărilor și ce urmărești după
Într-o intervenție serioasă, pașii vin în această ordine: identificarea cauzei prin evaluare tehnică; eliminarea surselor exterioare de apă; execuția barierei împotriva ascensiunii capilare; îndepărtarea completă a tencuielii afectate, de obicei pe o înălțime mai mare decât zona vizibilă, și curățarea zidăriei; o perioadă de uscare; aplicarea tencuielii de asanare; finisajul final, cu vopsea permeabilă la vapori.
După lucrare, urmărește evoluția câteva sezoane. Un perete gros nu se usucă în două săptămâni, iar reapariția unei umezeli slabe în primele luni nu înseamnă neapărat eșec. Semnele care contează sunt reapariția sărurilor pe tencuiala nouă și extinderea zonei afectate. Fotografiază zona la intervale regulate, cu o riglă lângă, ca să ai o comparație onestă.
În paralel, ține sub control umiditatea din aer. O locuință în care se gătește, se face duș și se usucă rufe fără ventilare adecvată produce singură destulă umezeală cât să întrețină problema, iar o soluție de ventilare controlată, discutată în articolul despre ventilația cu recuperare de căldură, ajută la stabilizarea situației după uscare.
Un lucru merită spus fără ocolișuri: mucegaiul care apare pe pereții umezi nu este doar o problemă estetică, ci poate afecta respirația, mai ales la copii, la vârstnici și la persoanele cu astm sau alergii. Dacă cineva din casă are simptome care se accentuează acasă și se ameliorează în altă parte, discută cu medicul de familie în paralel cu lucrările la perete. Iar pentru cauza structurală a umezelii, evaluarea unui inginer sau a unui specialist în hidroizolații, făcută la fața locului, este singurul mod de a nu plăti de două ori aceeași reparație.
