Cum se izolează o placă pe sol la o casă nouă

Placa pe sol este pardoseala turnată direct pe pământ, la casele fără subsol și fără pivniță. Pare partea cea mai puțin importantă a anvelopei, pentru că pământul de sub ea nu ajunge niciodată la minus douăzeci de grade. Tocmai de aceea e subestimată: pierderile prin ea sunt mai mici decât prin acoperiș, dar sunt permanente, se manifestă ca pardoseală rece la picioare și, spre deosebire de orice alt element al casei, nu mai pot fi corectate ulterior fără să spargi tot.

Alcătuirea, de jos în sus

Ordinea straturilor la o placă pe sol executată corect arată, în cele mai multe proiecte de casă unifamilială, cam așa:

1. Pământ compactat, curățat de vegetație și de stratul vegetal.
2. Umplutură de balast sau pietriș, 20–30 cm, compactată în straturi de maximum 20 cm. Rolul ei e dublu: capacitate portantă și rupere a capilarității, adică oprirea apei care ar urca din pământ prin porii materialelor fine. Diferența dintre agregate și motivul pentru care sortul contează sunt explicate în articolul despre nisip, balast și sorturi de pietriș.
3. Beton de egalizare, 5–10 cm, simplu, fără armare, cu rol de suport plan pentru straturile următoare.
4. Hidroizolație, membrană bituminoasă sau folie specială, cu petreceri lipite și cu ridicare pe verticală până peste cota finită a pardoselii.
5. Termoizolație, polistiren extrudat sau polistiren expandat de înaltă densitate, în plăci așezate țesut, pe unul sau două straturi încrucișate.
6. Folie de separare din polietilenă, cu petreceri, care împiedică laptele de ciment să curgă printre plăci.
7. Bandă perimetrală pe tot conturul, între șapă și perete.
8. Șapă armată, cu plasă sudată sau cu fibre, minimum 6–7 cm dacă înglobează încălzire în pardoseală.

Ordinea hidroizolație–termoizolație poate fi și inversată în anumite proiecte, în funcție de nivelul apei subterane și de soluția aleasă de proiectant. Nu improviza această decizie pe șantier.

Ce material de izolație rezistă sub șapă

Sub placă, materialul preia sarcini permanente: greutatea șapei, a pereților interiori care se sprijină pe ea, a mobilierului. Deci criteriul nu mai e doar lambda, ci și rezistența la compresiune, exprimată în kilopascali și marcată pe placă cu simbolul CS.

Polistirenul extrudat (XPS) este alegerea implicită. Are structură cu celule închise, nu absoarbe practic apă, rezistă bine la compresiune și tolerează contactul cu umezeala. Este mai scump.

Polistirenul expandat de înaltă densitate (EPS 100, EPS 150 și peste) este acceptabil în multe situații, la un preț mai mic, cu condiția să fie ferit de apă printr-o hidroizolație corectă și să aibă clasa de compresiune potrivită sarcinii. Nu folosi EPS de fațadă, ușor, sub șapă — se tasează.

Vata minerală nu are ce căuta sub o placă pe sol în alcătuirile obișnuite: absoarbe apă și se tasează sub sarcină.

Valoarea CS necesară o dă proiectantul, în funcție de încărcări. Pe ambalaj o găsești în marcajul standardizat al produsului; cum se citește corect acel șir de litere și cifre e explicat în ghidul despre marcajul CE și declarația de performanță. Ca grosime, intervalul uzual este 10–15 cm, iar la casele cu încălzire prin pardoseală se merge spre limita superioară, pentru că altfel o parte din căldura pompată în șapă pleacă în pământ.

Detaliile de margine, care contează mai mult decât câmpul

Suprafața plană a plăcii e simplu de izolat. Pierderile reale apar pe contur, unde placa întâlnește fundația și peretele exterior.

• Continuitatea cu izolația soclului. Dacă izolația de sub placă se oprește la fundație și izolația verticală a soclului începe abia deasupra terenului, rămâne o bandă neizolată exact pe tot perimetrul casei — o punte termică lungă de zeci de metri. Continuitatea se asigură prin coborârea polistirenului extrudat pe fața exterioară a fundației, cum se descrie în articolul despre izolarea fundației și a soclului casei.
• Banda perimetrală. Fâșia de material elastic, de obicei 8–10 mm grosime, montată între șapă și pereți pe tot conturul și în jurul stâlpilor. Are două roluri: preia dilatarea șapei, mai ales la cea cu încălzire, și taie puntea acustică dintre pardoseală și pereți. Se taie la ras abia după montarea pardoselii, nu înainte.
• Ridicarea hidroizolației pe verticală. Membrana trebuie să urce pe perete peste cota finită a pardoselii, ca apa dintr-o eventuală inundație sau umezeala din zidărie să nu ocolească bariera.
• Străpungerile. Fiecare țeavă care iese din placă — canalizare, apă, electrice — este o gaură în hidroizolație și în termoizolație. Se etanșează cu manșoane și se izolează pe contur, nu se lasă „că se acoperă cu șapă”.

Greșeli care se plătesc scump peste zece ani

Prima este compactarea insuficientă a umpluturii. Un balast pus în strat gros și „bătut” superficial se tasează sub sarcină, iar șapa fisurează pe traseul tasării. Compactarea se face în straturi subțiri, cu placă vibratoare, cu udare controlată.

A doua este folosirea unui polistiren cu rezistență la compresiune prea mică. Efectul nu apare imediat, ci după ani, ca o denivelare lentă a pardoselii în zonele încărcate.

A treia este armarea greșită a șapei. Plasa sudată așezată direct pe polistiren, sub tot betonul, nu armează nimic — trebuie ridicată pe distanțieri, în treimea inferioară–mijlocie a grosimii. Diametrele, ochiurile și greșelile de montaj sunt detaliate în materialul despre plasa sudată pentru șapă și platforme de beton.

A patra este turnarea șapei peste plăci de polistiren nefixate și nesolidarizate, cu rosturi deschise. Betonul curge între ele, creează punți rigide și, la șapa cu încălzire, zone de fisurare.

A cincea, cea mai frecventă la autoconstrucție, este renunțarea la hidroizolație pentru că „terenul e uscat”. Terenul e uscat până în anul în care nu mai e, iar refacerea unei plăci pe sol înseamnă demolarea întregii pardoseli a casei.

Placa pe sol se execută o singură dată, la începutul șantierului, când bugetul e cel mai încărcat și tentația de a economisi e cea mai mare. Este exact momentul în care nu ar trebui să faci asta: toate celelalte straturi ale casei se pot reface mai târziu, acesta nu. Cere proiectantului detaliul de racord dintre placă, fundație și perete, desenat la scară, și verifică pe teren dacă echipa îl respectă înainte să toarne betonul.