Sunt două folii care arată aproape la fel pe rolă, se montează amândouă în zona acoperișului și sunt confundate cu o regularitate care produce, an de an, mansarde cu vată udă și căpriori putrezi. Bariera de vapori și folia anticondens — numită și folie difuzivă sau membrană permeabilă la vapori — fac lucruri opuse și stau în locuri diferite ale aceleiași alcătuiri.
Ce face fiecare, în termeni simpli
Bariera de vapori este o folie etanșă la vapori, montată pe partea caldă a izolației, adică între izolație și interiorul locuinței. Rolul ei este să oprească vaporii de apă produși în casă să intre în stratul izolant. Se recunoaște după permeabilitatea foarte redusă la vapori — în fișa tehnică apare ca valoare Sd mare, de ordinul metrilor sau zecilor de metri de strat de aer echivalent.
Folia anticondens difuzivă este montată pe partea rece, sub învelitoare, deasupra izolației. Ea trebuie să facă simultan două lucruri contradictorii la prima vedere: să oprească apa lichidă care ar pătrunde pe sub țiglă din ploaie bătută de vânt sau din zăpadă spulberată și să lase vaporii din interiorul alcătuirii să iasă. Se recunoaște după Sd foarte mic, de ordinul centimetrilor.
Logica ansamblului: etanș la interior, deschis la exterior. Vaporii nu trebuie să intre; cei care totuși intră trebuie să poată ieși. Inversarea celor două folii transformă alcătuirea într-o capcană — vaporii intră liber prin folia difuzivă montată greșit la interior și se lovesc de bariera etanșă montată la exterior, unde e frig. Rezultatul e apă condensată în vată, la fiecare ciclu rece.
Ordinea straturilor la o mansardă
De la interior spre exterior, alcătuirea uzuală arată așa:
- Finisajul interior — de regulă gips-carton, la care alegerea plăcii contează mai ales în băi și bucătării; diferențele sunt descrise în ghidul despre plăcile de rigips standard, hidrofug și ignifug.
- Spațiu tehnic de 3–5 cm, între gips-carton și barieră, pentru cabluri și doze.
- Bariera de vapori.
- Izolație suplimentară sub căpriori, dacă e prevăzută.
- Izolația principală, între căpriori.
- Folia anticondens difuzivă.
- Contrașipcă, care creează stratul de aer ventilat.
- Șipcă orizontală.
- Învelitoarea.
Spațiul tehnic de la punctul 2 este cel mai des sacrificat detaliu al mansardelor din România. Fără el, fiecare doză de întrerupător și fiecare cablu perforează bariera de vapori, iar o barieră perforată în cincizeci de locuri nu mai este o barieră. Cu el, instalațiile trec prin fața foliei, care rămâne continuă.
Montajul barierei de vapori: continuitatea e totul
O barieră de vapori funcționează doar dacă e etanșă pe toată suprafața. O suprafață de 100 mp cu o singură fisură de câțiva centimetri pătrați poate lăsa să treacă, prin convecție, mult mai mulți vapori decât trec prin difuzie prin restul foliei intacte.
- Petreceri de minimum 10 cm între fâșii, lipite cu bandă adezivă specifică, nu cu bandă de ambalaj.
- Racordul la pereți, la timpanuri și la coșul de fum se face cu bandă de etanșare sau cu mastic compatibil, aplicat pe suport curat și lipsit de praf. Pe zidărie brută, lipirea se face pe o zonă amorsată sau tencuită.
- Fereastra de mansardă are propriul set de manșoane de etanșare, livrate de producător: unul pentru vapori la interior, unul difuziv la exterior. Se folosesc, nu se înlocuiesc cu spumă poliuretanică.
- Străpungerile inevitabile — coș, tub de ventilație, antenă — se etanșează cu manșoane elastice, nu cu bandă înfășurată la întâmplare.
- Nu întinde folia ca pe o coardă. Se montează ușor destinsă, ca să nu se rupă la mișcările structurii de lemn.
Există alcătuiri moderne care folosesc folii cu Sd variabil, care se comportă etanș iarna și mai permeabil vara, permițând uscarea structurii spre interior. Sunt soluții bune, dar se aleg în funcție de alcătuirea concretă și de tipul de învelitoare, nu la întâmplare.
Folia anticondens și stratul de aer ventilat
La exterior, greșeala numărul unu este montarea foliei difuzive fără contrașipcă. Fără acel strat de aer de 3–4 cm între folie și șipcile de sub învelitoare, apa care ajunge pe folie nu are cum să se evapore, iar folia se lipește de izolație. La membranele moderne, cu trei sau mai multe straturi, alcătuirea permite contactul direct cu vata, dar aproape toți producătorii cer un spațiu ventilat deasupra.
Ventilarea trebuie să fie continuă, de la streașină până la coamă: goluri de admisie la streașină, protejate cu grilă anti-insecte, și evacuare la coamă, prin bandă de coamă ventilată. Dacă unul dintre capete e blocat, curentul nu se stabilește și stratul de aer devine decorativ.
Folia se montează cu suprapuneri de la coamă spre streașină, ca solzii, astfel încât apa să curgă peste petrecere, nu sub ea. Marcajul de pe rolă indică fața care trebuie orientată în sus — nu e o convenție arbitrară, straturile membranei nu sunt simetrice. La streașină, folia trebuie condusă în jgheab sau într-un profil de picurător, altfel apa care curge pe ea ajunge în lemnul cornișei.
Alegerea concretă a membranei, în funcție de tipul de învelitoare și de panta acoperișului, e discutată separat în articolul despre ce membrană alegi la izolarea acoperișului.
Când problema nu e folia, ci alcătuirea
Dacă ai deja o mansardă cu condens, nu presupune automat că folia e de vină. Verifică întâi grosimea izolației: o vată de 10 cm între căpriori, cu bariera montată perfect, tot va avea o față interioară rece care atrage condens. Verifică apoi ventilarea încăperii, pentru că o mansardă etanșă fără schimb de aer acumulează umiditate indiferent de folii. Și verifică dacă izolația a fost comprimată la montaj — o vată de 20 cm îndesată în spațiul de 15 cm dintre căpriori nu mai izolează 20 cm.
La o mansardare pe structură existentă mai intervine un factor: capacitatea șarpantei și a planșeului de a prelua greutatea suplimentară a straturilor noi. Ce anume se verifică la structură înainte de a începe e descris în ghidul despre mansardarea unei case existente.
Foliile costă puțin în raport cu restul acoperișului și se acoperă definitiv într-o săptămână de lucru. Fotografiază-le înainte să dispară sub gips-carton și sub țiglă, cu detaliile de racord la coș, la ferestre și la timpanuri — sunt singurele dovezi care îți rămân dacă, peste trei ani, apare o pată pe tavan și trebuie stabilit de unde vine.
