Puține greșeli de execuție costă atât de mult ca o folie pusă invers. Nu se vede nimic la recepție, casa arată impecabil, iar problema apare peste doi sau trei ani, sub formă de mucegai în colțul mansardei, de vată udă care s-a tasat sau de căpriori care încep să putrezească acolo unde nu ai cum să te uiți. Iar reparația înseamnă, aproape întotdeauna, desfacerea întregii stratificații.
Confuzia are o explicație. Pe șantier circulă mai multe denumiri pentru produse care arată asemănător: folie, membrană, barieră, anticondens, difuzie. În realitate, ele fac exact lucruri opuse și se montează pe fețe opuse ale izolației.
Vaporii, punctul de rouă și de ce e nevoie de folii
Aerul cald din interiorul unei case conține vapori de apă produși de gătit, de duș, de plante, de respirația oamenilor. O familie de patru persoane eliberează, în medie, peste zece litri de apă pe zi sub formă de vapori. Presiunea acestor vapori îi împinge, iarna, dinspre interior spre exterior, prin toate straturile peretelui sau ale acoperișului.
Cât timp vaporii circulă prin zone calde, nu se întâmplă nimic. Dar când ajung într-un strat suficient de rece, ating punctul de rouă și condensează, adică se transformă în apă lichidă. Dacă asta se întâmplă în mijlocul vatei minerale, izolația se udă, își pierde până la 80 la sută din capacitatea de izolare și nu se mai usucă niciodată complet.
Toată logica stratificațiilor moderne pornește de aici și se rezumă la două principii. Primul: oprești vaporii să intre în izolație, din partea caldă. Al doilea: lași să iasă vaporii care au intrat totuși, prin partea rece. Un strat etanș pe ambele fețe e cea mai gravă greșeală posibilă, pentru că izolația devine o capcană.
Cine unde stă: regula simplă a celor două fețe
Bariera de vapori se montează întotdeauna pe partea caldă, adică spre interiorul locuinței, imediat sub gips-carton sau sub lambriu, între finisaj și izolație. Rolul ei e să blocheze pătrunderea vaporilor. Se recunoaște după valoarea Sd, exprimată în metri, care indică rezistența la difuzie: cu cât e mai mare, cu atât e mai etanșă. Peste 100 de metri vorbim de o barieră propriu-zisă, adesea o folie de polietilenă armată sau o membrană cu aluminiu.
Folia anticondens, cunoscută și ca membrană difuzivă sau folie permeabilă, se montează pe partea rece, adică peste izolație, spre exterior, sub șipcile de contra-astereală ale acoperișului sau în spatele placării ventilate a unui perete. Are un Sd foarte mic, sub 0,3 metri, ceea ce înseamnă că lasă vaporii să iasă, dar oprește apa lichidă care ar putea pătrunde de afară, de la o țiglă crăpată sau de la zăpada bătută de vânt. E impermeabilă într-un sens și permeabilă în celălalt.
Formula pe care merită să o ții minte e ordinea de la interior spre exterior: etanș la interior, deschis la exterior. Sau, în varianta scurtă a dulgherilor, bariera stă la cald, anticondensul stă la rece.
- Mansardă: gips-carton, barieră de vapori, vată minerală între căpriori, membrană difuzivă, strat de aer ventilat, șipci, țiglă.
- Perete cu structură de lemn: placare interioară, barieră de vapori, izolație în structură, membrană difuzivă, strat ventilat, finisaj exterior.
- Planșeu spre pod rece: barieră de vapori peste planșeu, sub izolație, iar deasupra nimic etanș, pentru că podul se ventilează natural.
Detaliile de montaj care decid rezultatul
O barieră de vapori funcționează doar dacă e continuă. Rupturile și trecerile o transformă într-un accesoriu decorativ, pentru că vaporii găsesc drumul cel mai ușor și se concentrează exact în gaură.
Suprapunerea între fâșii se face pe minimum 10 centimetri și se lipește cu bandă dedicată, nu cu scotch de ambalaj. Racordurile la pereți, la coșul de fum, la ferestrele de mansardă și la planșeu se etanșează cu bandă flexibilă sau cu masă de etanșare. Trecerile de cabluri și de țevi se rezolvă cu manșoane speciale, iar dozele electrice nu se montează direct în barieră, ci sub ea, într-un strat tehnic de câțiva centimetri lăsat intenționat între folie și gips-carton. Acest strat tehnic e detaliul care salvează cele mai multe mansarde, pentru că permite montarea instalațiilor fără nicio perforare.
La partea rece, greșeala frecventă e lipirea membranei difuzive direct pe izolație, fără strat de aer sub învelitoare. Fără ventilare, umezeala rămâne blocată sub țiglă și se întoarce în lemn. Contra-astereala de minimum patru centimetri, cu admisie la streașină și evacuare la coamă, e obligatorie, iar alegerea concretă a produsului e discutată în detaliu în materialul despre ce membrană alegi la izolarea acoperișului.
Un ultim aspect ține de sistemul de ventilație al casei. O anvelopă etanșată corect nu mai respiră prin fisuri, deci umiditatea interioară trebuie evacuată controlat, fie prin aerisire disciplinată, fie printr-un sistem mecanic, așa cum se explică în articolul despre ventilația cu recuperare de căldură. Foliile rezolvă drumul vaporilor prin pereți, dar nu îi fac să dispară din casă; asta rămâne treaba aerului proaspăt.
