Plasa sudată e unul dintre acele materiale pe care lumea le cumpără la ochi. Se cere „plasă de șapă”, vânzătorul dă ce are pe stoc, se așază pe pardoseală și se toarnă peste. Uneori merge. Alteori, după două ierni, apare o fisură lungă exact pe mijlocul camerei și nimeni nu înțelege de ce, pentru că „doar am pus plasă”.
Problema e că plasa sudată nu face minuni prin simpla ei prezență. Ea funcționează doar dacă are diametrul potrivit, ochiul potrivit și, mai ales, dacă stă în locul potrivit din grosimea betonului. Ultimul punct e cel care se ratează cel mai des.
Cum se citește o plasă sudată
Notația standard arată așa: Ø4 / 100 x 100. Primul număr e diametrul sârmei în milimetri, celelalte două sunt dimensiunile ochiului, tot în milimetri. Deci o plasă Ø4/100×100 are sârmă de 4 mm și ochiuri pătrate de 10 pe 10 centimetri. Foile standard sunt de obicei 2 x 6 m sau 2,15 x 6 m, iar greutatea unei foi ajunge repede la 25–40 kg — de reținut dacă lucrezi la etaj și le cari pe scări.
În practică, alegerea se face cam așa:
- Ø4 / 150 x 150 — șape flotante subțiri, peste polistiren, în locuințe. Rol de distribuire a tensiunilor, nu de armare structurală;
- Ø4–5 / 100 x 100 — șape peste încălzire în pardoseală, șape de 6–8 cm, pardoseli de garaj ușor;
- Ø6 / 100 x 100 — platforme exterioare, alei carosabile, hale mici;
- Ø8 / 150 x 150 sau 200 x 200 — plăci de beton pe care circulă autoturisme sau utilaje ușoare.
Regula empirică pe care o folosesc mulți constructori: la o placă exterioară, diametrul sârmei în milimetri să fie aproximativ o zecime din grosimea plăcii în centimetri. La 10 cm de beton, Ø5–6. La 15 cm, Ø8. Nu e o normă de calcul, dar ține de bun-simț structural și rareori te înșală la lucrări mici.
Greșelile care anulează efectul plasei
Prima și cea mai frecventă: plasa lăsată pe folie, direct pe stratul de dedesubt. Betonul lucrează la compresiune sus și la întindere jos, iar armătura are treabă în zona întinsă — dar nu lipită de fața inferioară, unde nu are acoperire de beton. Într-o șapă de 6 cm, plasa ar trebui să stea pe la 2–2,5 cm de la bază. Pusă pe folie, ea rămâne complet în afara zonei active și devine, cinstit vorbind, fier îngropat degeaba.
Soluția e banală și costă foarte puțin: distanțieri din plastic sau capre metalice, la fiecare 60–80 cm. Cine nu are distanțieri, ridică plasa cu cârligul în timpul turnării, imediat după ce betonul a fost întins — metoda funcționează, dar cere disciplină și un om care chiar o face, nu doar promite că o face.
A doua greșeală ține de suprapuneri. Foile trebuie să se suprapună pe cel puțin un ochi întreg, ideal două, și să fie legate cu sârmă la fiecare 40–50 cm. O suprapunere de 5 centimetri, nelegată, se desface la prima trecere cu roaba și îți lasă o discontinuitate exact acolo unde placa are nevoie de continuitate.
A treia: plasa dusă până în perete. Armătura trebuie să se oprească la 2–3 cm de marginile plăcii, altfel sârma iese la suprafață, rugina intră în beton și în câțiva ani apare o dungă maro pe conturul camerei. La fel, la o șapă flotantă, banda perimetrală de dilatare trebuie să rămână liberă — plasa nu are voie să o străpungă și să facă punte rigidă între șapă și perete.
Când plasa nu e suficientă și când e în plus
La platforme exterioare mari, plasa singură nu rezolvă problema rosturilor. Betonul se contractă în timp ce se întărește, iar dacă nu îi dai un loc controlat unde să crape, își alege singur unul. Rosturile tăiate cu discul la 24–48 de ore, la o adâncime de circa o treime din grosimea plăcii și la distanțe de 4–5 metri, fac mai mult pentru aspectul final decât un diametru mai mare de sârmă.
Există și situația inversă. Într-o șapă subțire de 4 cm turnată direct peste o placă de beton existentă și bine aderentă, plasa sudată e adesea inutilă și chiar dăunătoare: o îmbraci în prea puțin material, apar rosturi de aderență slabă și șapa se cojește în plăci. Acolo, o fibră polipropilenică dozată corect face treaba mai curat. Discuția e legată direct de decizia de a turna peste o șapă veche sau de a o sparge, pentru că grosimea disponibilă dictează totul.
Un cuvânt și despre agregat. Dacă ochiul plasei e de 10 cm, granula maximă a betonului nu poate fi oricât — piatra prea mare rămâne agățată deasupra sârmei și lasă goluri dedesubt. Alegerea sortului merge mână în mână cu tipul de agregat pe care îl comanzi pentru lucrare.
În rest, plasa sudată e un material iertător, atâta timp cât e ținută la înălțimea corectă și legată ca lumea. Costul distanțierilor pentru o cameră întreagă e sub o sută de lei; costul spargerii unei șape fisurate se măsoară în zile de lucru și în praf prin toată casa.
