Într-un apartament construit acum patruzeci sau cincizeci de ani, șapa e aproape sigur problema ascunsă de sub parchetul vechi. Se ridică lamelele, apare un strat gri-maroniu, crăpat pe alocuri, cu urme de mozaic sau de bitum, și începe dilema: se sparge tot sau se toarnă un strat nou peste?
Răspunsul nu ține de preferință, ci de trei măsurători pe care oricine le poate face într-o oră, cu o nivelă lungă, un ciocan și un metru.
Cele trei verificări care decid
Prima e aderența. Iei un ciocan de 300–500 de grame și bați ușor pe toată suprafața, sistematic, la fiecare jumătate de metru. Un sunet plin, sec, înseamnă că șapa e legată de placa de beton. Un sunet gol, de tobă, înseamnă că s-a desprins. Dacă zonele goale depășesc 20–25% din suprafață sau dacă apar grupate în mijlocul camerei, șapa nu mai poate fi salvată prin turnare peste — orice pui deasupra se va sparge odată cu ea.
A doua e planeitatea. Se pune un dreptar de 2 metri pe mai multe direcții și se măsoară golul de sub el. Diferențe de până la 5 mm pe 2 metri se corectează cu autonivelant. Între 5 și 20 mm se rezolvă cu o șapă subțire armată cu fibre. Peste 20 mm, mai ales dacă apartamentul are denivelări diferite de la o cameră la alta, discuția se schimbă complet, pentru că un strat gros peste tot înseamnă greutate în plus pe planșeu.
A treia e înălțimea disponibilă. Se măsoară de la șapa existentă până la partea de jos a tocului ușii de intrare și până la pragul balconului. Fiecare centimetru turnat înseamnă un centimetru pierdut la ușă, iar tăierea unei uși metalice de intrare e o operațiune neplăcută și scumpă. În multe apartamente vechi, rezerva reală e de 3–4 cm, nu mai mult.
Când torni peste șapa existentă
Turnarea peste e varianta rezonabilă când șapa veche sună plin aproape peste tot, e relativ plană și mai ai măcar 2–3 centimetri de înălțime liberă. Procedura arată așa: se îndepărtează resturile de adeziv, bitum și vopsea, se aspiră temeinic, se aplică o amorsă de aderență și se toarnă fie un autonivelant, fie o șapă subțire dedicată.
Câteva praguri de reținut, pentru că sunt cele mai încălcate:
- Un autonivelant obișnuit se toarnă în strat de 3–10 mm. Peste această grosime ai nevoie de un produs declarat pentru straturi groase;
- O șapă aderentă clasică nu coboară sub 3 cm. Sub această grosime se fisurează și se cojește, indiferent cât de bună e amorsa;
- Fisurile existente se deschid cu flexul, se aspiră și se injectează cu rășină epoxidică înainte de turnare. Altfel se reproduc identic în stratul nou, în două-trei luni;
- Bitumul vechi trebuie îndepărtat mecanic complet. Nimic pe bază de ciment nu aderă pe bitum, oricâtă amorsă ai pune.
Dacă mergi pe această variantă și grosimea rămâne mică, armarea se face mai degrabă cu fibre polipropilenice decât cu plasă sudată, care are nevoie de acoperire suficientă de beton ca să funcționeze.
Când spargi tot
Spargerea devine inevitabilă în câteva situații clare. Când șapa sună gol pe zone mari sau se sfărâmă la lovire. Când există umezeală persistentă venită de la o infiltrație veche — un strat nou peste o șapă umedă închide apa înăuntru și duce la mucegai în îmbinări. Când vrei încălzire în pardoseală și îți trebuie spațiu pentru izolație plus țevi, adică minimum 8–10 cm. Și când diferența de nivel între camere e atât de mare încât corectarea prin turnare ar adăuga sute de kilograme pe planșeu.
Ce trebuie știut înainte de a începe: spargerea unei șape de 5 cm dintr-un apartament de 60 mp înseamnă în jur de 4–5 tone de moloz care trebuie coborâte pe scări sau cu liftul, plus zile de praf și zgomot. Costul manoperei de demolare și evacuare depășește frecvent costul materialelor pentru șapa nouă. Merită anticipat, nu descoperit la mijlocul lucrării.
Un detaliu structural important: nu se dă niciodată cu ciocanul rotopercutor până în placa de beton armat a planșeului. Se sparge doar stratul de șapă, iar acolo unde apar traseele de instalații — cabluri electrice îngropate direct în șapă, ceea ce se întâmplă des în blocurile vechi — se lucrează manual, cu dalta.
Șapa nouă turnată direct pe placă are nevoie de un rost perimetral de dilatare și, ideal, de un strat fonic dedesubt, pentru că altfel fiecare pas se aude la vecinul de dedesubt. Ordinea în care faci lucrarea contează la fel de mult ca decizia în sine, iar succesiunea corectă a etapelor unei renovări te scutește de reluări costisitoare.
Ultimul lucru, cel mai des trecut cu vederea: timpul de uscare. O șapă de ciment cere aproximativ o săptămână de uscare pentru fiecare centimetru din primii patru, apoi ritmul încetinește. Pusul parchetului peste o șapă care încă are umiditate în ea e cel mai sigur mod de a arunca toți banii investiți până atunci, iar un higrometru închiriat pentru o zi costă infinit mai puțin decât o pardoseală refăcută.
