Baia este cea mai densă cameră dintr-o locuință: pe patru sau cinci metri pătrați se suprapun instalații sanitare, electrice, ventilație, hidroizolație, placare și mobilier, toate cu toleranțe mici. De aceea o renovare de baie iese bine sau prost în funcție de ordinea în care se fac lucrurile, nu de cât de scumpă e gresia.
Demolarea și ce descoperi sub faianța veche
Începe prin a închide apa pe apartament și a demonta obiectele sanitare, nu prin a sparge. Coloana comună de canalizare rămâne pe loc; ea nu se mută și nu se îngustează. Faianța se sparge de sus în jos, iar gresia și șapa se ridică până la planșeu dacă vrei să refaci hidroizolația corect.
În momentul acesta ai singura ocazie să vezi ce ai de fapt sub finisaje. Verifică trei lucruri: starea planșeului și existența unor pete de umezeală la vecinul de dedesubt, materialul țevilor existente și starea zonei din jurul coloanei, care e locul clasic de infiltrație. Dacă țevile de alimentare sunt de fier zincat, cu depuneri și cu diametrul redus la jumătate, nu are sens să le păstrezi; semnele că țevile vechi de fier trebuie înlocuite sunt vizibile exact acum, cu pereții deschiși.
Evacuează molozul imediat. O baie mică plină cu resturi te împiedică să lucrezi și, mai important, ascunde neregularitățile pe care trebuie să le corectezi înainte de trasare. Măsoară acum și cotele finale: unde va fi nivelul gresiei, cât spațiu rămâne sub ușă și dacă ușa existentă mai intră după ce adaugi straturile noi. Sunt trei cifre care, dacă rămân nescrise, produc surprize în ultima zi.
Instalațiile: trasee, pante și proba de presiune
Trasarea se face pe pereții goi, cu mobilierul și obiectele desenate la scară. Poziția scurgerii dictează totul, așa că se pornește de la ea. Scurgerea de la lavoar, cadă și duș are nevoie de pantă continuă către coloană, în general în jur de doi centimetri pe metru, iar dacă lungimea traseului nu îți permite panta, mută obiectul, nu panta.
Alimentarea cu apă se montează după canalizare, cu robineți de izolare pe fiecare consumator, ca să nu închizi toată baia pentru o baterie. Instalația electrică respectă zonele de siguranță din jurul căzii și al dușului: nimic în zona umedă directă, prize doar la distanță și pe circuit protejat cu dispozitiv diferențial. Aceasta este partea la care nu se improvizează niciodată și pentru care se cere un electrician autorizat.
Înainte să închizi șanțurile, fă proba de presiune la apă și lasă instalația sub presiune cel puțin câteva ore, ideal peste noapte. Verifică și scurgerea, turnând o găleată de apă în fiecare sifon. Un test de două ore acum îți economisează o spargere de perete peste trei luni.
Hidroizolația și șapa: stratul care nu se vede niciodată
Hidroizolația nu este opțională și nu se rezumă la mortarul adeziv al gresiei. Se aplică pe toată pardoseala, se ridică cel puțin cincisprezece-douăzeci de centimetri pe pereți, iar în cabina de duș și în jurul căzii se urcă până la înălțimea capătului de duș. În colțuri și la trecerea perete-pardoseală se folosesc benzi elastice de etanșare, iar la fiecare străpungere de țeavă se montează manșete.
Materialul se alege în funcție de zonă și de suport, iar comparația între hidroizolația bituminoasă, membrana EPDM și mortarul flexibil îți arată de ce în interiorul unei băi soluția uzuală este mortarul flexibil bicomponent, aplicat în două straturi încrucișate. Respectă timpul de uscare între straturi și înainte de placare, altfel stratul rămâne moale sub adeziv.
Șapa se toarnă cu pantă către sifonul de pardoseală, dacă ai unul, și se nivelează atent, pentru că orice denivelare se vede la plăcile mari. Lasă-i timp real de uscare înainte să pui primul rând de gresie.
Dacă montezi o cabină de duș fără cădiță, direct pe pardoseală, hidroizolația devine și mai importantă, iar panta trebuie executată milimetric, altfel apa stagnează în colțuri. Verifică panta cu o găleată de apă înainte să pui prima placă: e ultimul moment în care corecția mai costă doar o zi.
Placarea, chituirea și rosturile care trebuie să rămână elastice
Începe cu pereții sau cu pardoseala, în funcție de detaliul ales la plintă, dar stabilește de la început unde cade rândul întreg și unde cade tăietura. Regula bună: plăcile tăiate merg în colțurile mai puțin vizibile și în spatele obiectelor, niciodată pe peretele pe care îl vezi din ușă.
Adezivul se alege pentru mediu umed și pentru formatul plăcii, iar dintele șpaclului se corelează cu dimensiunea gresiei. Pentru plăci mari se aplică adeziv și pe spatele plăcii, ca să nu rămână goluri de aer sub ea. Ghidul despre adezivii și chiturile rezistente la umezeală detaliază clasele de produse și cazurile în care merită un chit epoxidic în locul unuia cimentos.
Chituirea se face după uscarea completă a adezivului, nu a doua zi dimineața dacă seara ai terminat. Iar rosturile de la colțuri, de la trecerea perete-pardoseală și de pe conturul căzii nu se chituiesc cu material rigid: acolo se aplică silicon sanitar cu fungicid, pentru că zonele acelea se mișcă. Trasa de silicon se face la final, pe suprafață uscată și degresată, cu bandă de mascare pe ambele laturi și cu o singură trecere continuă.
Ultimele operațiuni sunt montajul obiectelor sanitare, al bateriilor, al oglinzii și al ventilatorului de evacuare. Ventilația e detaliul pe care îl sare toată lumea și care decide dacă baia rămâne curată sau face mucegai în doi ani: dacă ai un ventilator, montează-l pe un canal care chiar evacuează afară și lasă un rost la ușă pentru aportul de aer. Umple cada înainte de siliconare, ca greutatea apei să așeze piesa la poziția ei reală, și verifică fiecare îmbinare cu hârtie uscată în primele zile de folosire.
