Cele trei materiale acoperă, împreună, cea mai mare parte a termoizolațiilor montate în România. Nu sunt interschimbabile, deși vânzarea lor pe metru pătrat sugerează asta. Fiecare are un profil clar de comportament la apă, la foc, la compresiune și la transferul vaporilor, iar alegerea corectă înseamnă, în esență, potrivirea acestui profil cu solicitările din locul respectiv al casei.
Mai jos, ce face fiecare bine, unde nu are ce căuta și cum arată deciziile pe zone.
Vata minerală: permeabilă la vapori, rezistentă la foc, sensibilă la apă
Sub denumirea de vată minerală intră două familii: vata bazaltică, obținută din rocă topită, mai densă și mai rigidă, și vata de sticlă, mai ușoară și mai ieftină. Ambele sunt materiale fibroase, cu aer imobilizat între fibre.
Punctele forte:
- Comportament la foc. Este incombustibilă și nu contribuie la propagarea flăcării. La clădiri înalte sau la zone unde reglementările impun materiale cu reacție la foc superioară, este adesea singura variantă acceptată.
- Permeabilitate la vapori. Lasă structura să respire, ceea ce o face potrivită pe pereți din materiale higroscopice — zidărie veche de cărămidă plină, chirpici, lemn.
- Performanță acustică. Structura fibroasă absoarbe zgomotul, spre deosebire de polistiren, care este practic transparent acustic. La pereți despărțitori și la planșee este avantajul decisiv.
- Elasticitate la montaj. Se mulează pe suporturi ușor neregulate și umple bine spațiile dintre căpriori.
Punctele slabe: pierde performanță dacă se udă și se usucă greu, se tasează în timp dacă este montată vertical fără susținere corectă, iar manipularea cere echipament de protecție — mănuși, ochelari, mască, mâneci lungi. Este și mai grea, ceea ce contează la structuri ușoare.
Locul ei natural: pereți în sistem ventilat, structuri de gips-carton, planșee peste sol nefinisate, mansarde între căpriori, poduri necirculabile și pereți despărțitori unde contează izolarea fonică.
Polistiren expandat: raportul preț-performanță pe fațadă
Polistirenul expandat, cunoscut ca EPS, este alcătuit din perle sudate între ele, cu aer închis în interior. Este cel mai ieftin dintre cele trei, cel mai ușor de manipulat și cel mai folosit pe fațade în sistem termoizolant compact.
Densitatea contează enorm. Plăcile prea ușoare, sub cele recomandate pentru fațadă, se deformează, se sfărâmă la colțuri și nu susțin bine masa de șpaclu. Pe fațade se folosesc plăci cu rezistență mecanică potrivită, iar la soclu și în zonele lovite frecvent se merge pe variante mai dense sau direct pe extrudat.
Există și varianta grafitată, de culoare gri, cu conductivitate termică mai bună la aceeași grosime. Are un dezavantaj de montaj real: se încălzește puternic în soare și se poate deforma, așa că fațada trebuie protejată cu plasă de umbrire în timpul lucrului.
Limitele EPS-ului: permeabilitate redusă la vapori, deci nu este potrivit pe pereți vechi cu umiditate; comportament la foc inferior; sensibilitate la solvenți și la unele adezivi; și, pe termen lung, o ușoară contracție dacă plăcile au fost montate imediat după fabricație, motiv pentru care se recomandă material maturat.
Comparația detaliată între vată și expandat pentru anvelopa exterioară, cu argumentele de cost și de execuție, este dezvoltată în articolul despre alegerea materialului pentru izolarea pereților exteriori.
Polistiren extrudat: acolo unde există apă și presiune
Polistirenul extrudat, XPS, are o structură cu celule închise, obținută prin extrudare. Rezultatul: absorbție de apă foarte mică, rezistență la compresiune mult superioară și rezistență la cicluri repetate de îngheț-dezgheț.
Acestea sunt exact proprietățile necesare în trei situații:
- Sub placa de pardoseală, unde materialul preia greutatea șapei și a întregii încărcări de exploatare.
- La soclu și la fundație, în contact cu pământul, unde umiditatea este permanentă.
- La terase și acoperișuri circulabile, inclusiv în sistem cu izolația deasupra hidroizolației.
Nu are sens să pui XPS pe toată fațada: costă considerabil mai mult decât EPS, iar avantajele lui nu se manifestă acolo. În plus, suprafața lui netedă cere fie plăci cu suprafață rugoasă, fie frezare, ca să adere masa de șpaclu.
Zona soclului merită tratată cu atenție specială, pentru că acolo se întâlnesc apa din sol, stropirea de la ploaie și puntea termică de la baza pereților. Detaliile corecte de execuție și continuitatea cu izolația fundației sunt explicate în ghidul despre izolarea fundației și a soclului.
Un aspect practic pe care îl descoperă toată lumea la primul montaj: XPS-ul se taie curat, cu un cuțit ascuțit, și rămâne dimensional stabil, în timp ce EPS-ul se fărâmițează pe muchii dacă lama este tocită. Pentru tăieri lungi și drepte, un fir cald sau un fierăstrău cu dinte fin dau rezultate mult mai bune decât cuțitul, iar rosturile strânse economisesc apoi timp și spumă.
Alegerea pe zone: unde pui ce
Punând totul cap la cap, harta uzuală a unei case arată așa:
- Fațadă în sistem compact: EPS de fațadă, în grosimea rezultată din calcul. Vată bazaltică acolo unde cerințele de foc o impun sau unde peretele suport are nevoie să transfere vapori.
- Soclu, până la circa 30-50 cm deasupra terenului: XPS, obligatoriu, în continuitate cu izolația fundației.
- Fundație și pereți de subsol: XPS, protejat mecanic la umplere.
- Pardoseală pe sol: XPS sub șapă. EPS de mare densitate este acceptabil în anumite configurații, dar marja de eroare e mai mică.
- Pod necirculabil: vată minerală în saltele, în strat generos — este cea mai ieftină îmbunătățire energetică a unei case.
- Mansardă locuită, între și sub căpriori: vată minerală, cu barieră de vapori corect montată pe partea caldă.
- Terasă necirculabilă: EPS sau vată în plăci rigide, în funcție de sistemul de hidroizolație.
- Terasă circulabilă sau acoperiș verde: XPS.
- Pereți interiori și tavane din gips-carton: vată minerală, pentru performanța acustică.
Grosimile nu se stabilesc după obicei sau după ce s-a pus la vecin, ci printr-un calcul higrotermic care ține cont de zona climatică, de alcătuirea peretelui și de cerințele în vigoare la momentul lucrării. Un proiectant de specialitate îl poate face rapid, iar diferența dintre o grosime aleasă din ureche și una calculată se vede în factură ani la rând. Aceeași logică se aplică la acoperiș, unde pierderile sunt cele mai mari, iar soluțiile sunt descrise în materialul despre izolarea podului casei.
Greșeli care anulează investiția
Materialul potrivit montat greșit performează mai prost decât un material mediocru montat corect. Cele mai frecvente erori:
- plăci lipite doar cu câteva „găluște” de adeziv, fără cordon perimetral, ceea ce creează un spațiu de aer în care circulă curenți de convecție;
- rosturi deschise între plăci, umplute cu adeziv în loc de fâșii de izolație sau de spumă specială;
- plăci așezate în cruce, în loc de țesut, exact în colțurile golurilor, unde apar fisurile;
- dibluri insuficiente sau montate prea aproape de margine;
- întreruperea izolației la soclu, la glafuri sau la streașină, ceea ce lasă punți termice active;
- vată tasată în timpul montajului sau comprimată între căpriori, care își pierde din grosimea utilă;
- izolarea unui perete umed înainte de a rezolva sursa umidității.
Ultima merită subliniată: termoizolația nu vindecă igrasia, ci o mută. Un perete cu umiditate ascendentă izolat pe exterior va continua să se degradeze, doar că nu vei mai vedea când.
Costurile pe metru pătrat diferă în funcție de zonă, de furnizor și de sezon, iar prețul materialului este doar o parte din total — manopera, accesoriile, plasa, diblurile și profilele contează la fel de mult. Cere oferte pe același sistem complet, verifică declarația de performanță a produsului și, dacă lucrarea presupune modificări la anvelopa unei clădiri colective sau atinge cerințe de siguranță la foc, consultă un proiectant sau un specialist autorizat înainte de a comanda materialul.
