Materialul plătit și livrat pare, din punct de vedere contabil, o problemă rezolvată. În realitate, între momentul descărcării și cel al punerii în operă trec de multe ori săptămâni, iar în săptămânile acelea sacul de ciment, cutia de gresie și scândura de rășinoase continuă să reacționeze la ce se întâmplă în jurul lor. Un șantier organizat prost transformă marfă bună în deșeu fără ca nimeni să observe până în ziua montajului.
Cimentul și mortarele uscate: umiditatea trece prin hârtie
Cimentul se hidratează cu apa din aer, nu doar cu cea turnată în betonieră. Un sac lăsat direct pe pardoseala de beton absoarbe umezeala prin talpă și în două-trei săptămâni face cocoloașe tari la bază. Sacul acela nu mai are rezistența declarată, chiar dacă restul pare pulbere.
Regulile sunt simple și se respectă ușor dacă le impui din prima zi:
- așază sacii pe paleți de lemn sau pe două rânduri de scânduri, niciodată direct pe beton sau pe pământ;
- lasă un spațiu de câțiva centimetri între stivă și perete, ca aerul să circule;
- stivuiește maximum opt-zece rânduri, altfel sacii de jos se compactează sub greutate;
- acoperă stiva cu folie, dar fără să o etanșezi până jos, ca să nu formezi condens sub ea;
- consumă întâi ce a intrat primul pe șantier, cu data livrării scrisă cu markerul pe sac.
Termenul de valabilitate al cimentului este relativ scurt, de regulă câteva luni de la ambalare, și se scurtează dramatic în condiții de umezeală. Verifică data de pe sac la recepția mărfii, nu la deschidere. Dacă vrei să înțelegi de ce contează atât de mult clasa înscrisă pe ambalaj și cum se degradează ea, merită citit ce înseamnă tipurile și clasele de rezistență ale cimentului Portland. Aceleași reguli se aplică adezivilor, gleturilor și tencuielilor uscate, care sunt tot lianți hidraulici ambalați în hârtie.
Plăci ceramice, gips-carton și OSB: poziția contează mai mult decât ploaia
Gresia și faianța nu se strică de la umezeală, dar se sparg de la manipulare și de la stivuire greșită. Cutiile se țin pe palet, orizontal, maximum cinci-șase rânduri și niciodată sprijinite pe muchie de un perete, pentru că plăcile de format mare se fisurează sub propria greutate. Deschide o cutie din fiecare palet la recepție și verifică numărul lotului și calibrul; dacă ai două loturi diferite, separă-le fizic acum, nu în ziua montajului.
Plăcile de gips-carton sunt cel mai sensibil material de pe un șantier obișnuit. Se depozitează exclusiv culcate, pe suprafață perfect plană, pe patru-cinci traverse așezate la distanțe egale. O placă lăsată rezemată de perete peste noapte capătă o săgeată pe care nu o mai scoți din ea. Umezeala le deformează cartonul și le desface stratul de ipsos, așa că locul lor e la interior, într-o cameră uscată și fără curent de aer direct. Pentru zonele umede oricum se folosește o placă specială, iar diferența dintre rigipsul standard, cel hidrofug și cel ignifug se vede exact în astfel de situații.
Plăcile OSB se comportă asemănător, doar că se umflă pe muchii. O stivă lăsată în curte sub folie, cu apă de ploaie adunată deasupra, are marginile îngroșate cu câțiva milimetri și nu mai închide corect îmbinarea la montaj. Dacă nu ai spațiu la interior, ridică stiva pe paleți, pune un capac de folie cu pantă și lasă lateralele libere pentru ventilație.
Lemnul: se strâmbă în tăcere
Cheresteaua livrată pe șantier are o umiditate care nu coincide aproape niciodată cu cea a mediului în care va sta. Diferența se echilibrează în câteva săptămâni, iar în timpul acesta piesele se curbează dacă nu sunt ținute drept. Stivuirea corectă înseamnă rânduri suprapuse, cu șipci subțiri de aceeași grosime intercalate între ele, așezate strict una peste alta pe verticală și la intervale de circa un metru. Așa aerul circulă prin stivă, iar greutatea de deasupra ține scândurile plane.
Baza stivei se ridică de la sol cel puțin douăzeci de centimetri, pe traverse. Deasupra se pune un acoperiș cu pantă, care depășește stiva pe laturi, dar nu se coboară pe lângă ea până jos. Lemnul acoperit ermetic cu folie transpiră și face mucegai albastru în câteva zile calde.
Materialul destinat interiorului, cum sunt parchetul, lambriul sau ușile, se aduce în casă cu cel puțin câteva zile înainte de montaj, desfăcut din ambalaj, ca să se aclimatizeze. Dacă tâmplăria se montează într-o clădire în care încă se usucă șapa, aclimatizarea nu ajută la nimic, pentru că umiditatea din aer este oricum anormal de mare. La alegerea materialului brut, criteriile de calitate contează la fel de mult ca depozitarea, iar despre asta vorbește pe larg articolul despre cum alegi cheresteaua potrivită.
Livrarea eșalonată e mai ieftină decât spațiul de depozitare
Cea mai eficientă strategie de depozitare este să nu ai ce depozita. Împarte comanda pe etape și adu materialul cu maximum una-două săptămâni înainte de momentul în care intră în operă: structura la început, termoizolația când ajungi la fațadă, finisajele abia după ce s-au uscat șapele și tencuielile. Excepția o fac produsele care trebuie luate dintr-un singur lot, gresia și parchetul, unde comanda se face integral, dar livrarea se poate programa separat.
Rezervă din prima zi o zonă acoperită, încuiată, cu acces ușor pentru descărcare și cu pardoseală uscată. Ține acolo și documentele: bonuri, declarații de performanță, fișe tehnice, etichete decupate de pe ambalaje. Sunt exact hârtiile care îți trebuie dacă apare o reclamație de garanție și tot ele îți spun ce ai folosit când, peste doi ani, ceva trebuie completat sau reparat. Pierderile din depozitare nu apar niciodată ca linie separată în deviz, dar se plătesc integral, iar la o lucrare medie pot însemna cât o cameră întreagă de finisaje.
