Ideea de a monta parchet direct peste gresia existentă apare la aproape orice renovare de apartament. Motivele sunt de bun-simț: nu spargi nimic, nu cari moloz pe scări, nu stai o săptămână în praf și nu refaci șapa. În multe situații chiar se poate, iar pardoseala ține foarte bine în timp. Problema apare atunci când decizia se ia din ochi. Ea se ia, de fapt, după patru-cinci verificări concrete, iar dacă una iese prost, stratul nou devine o pardoseală care scârțâie, se umflă pe margini sau cedează la îmbinări în zona de trecere.
Când gresia poate rămâne pe loc și când o spargi oricum
Gresia veche este, în principiu, un suport bun pentru parchet: e rigidă, e stabilă dimensional și nu absoarbe umezeală. Ce contează cu adevărat este cât de bine este lipită de șapă. Verificarea se face simplu, cu un ciocan de cauciuc sau cu mânerul unei șurubelnițe: bați ușor placă cu placă și asculți. Sunetul plin înseamnă adeziv continuu dedesubt. Sunetul gol înseamnă că placa este desprinsă parțial. Câteva plăci izolate care sună a gol se pot scoate, iar golul se umple cu mortar de reparație. Dacă bate a gol pe zone întregi, gresia nu mai este suport, ci un strat care se mișcă sub picioare, iar montajul peste ea nu are sens.
Există și situații în care demolarea nu se discută:
- Șapa de dedesubt are fisuri active, care se lărgesc, sau sună a gol pe suprafețe mari — semn că problema e sub gresie, nu în ea.
- Pardoseala are umezeală venită de jos: parter fără hidroizolație, apartament deasupra unui subsol umed, casă turnată direct pe pământ.
- Diferențele de nivel dintre camere sunt atât de mari încât nu le poți compensa fără să îngropi tocurile ușilor.
- Nu mai ai înălțime disponibilă. Gresia plus adezivul înseamnă deja circa un centimetru și jumătate, iar parchetul cu folie mai adaugă un strat. Dacă pragul ușii de intrare este jos, ușa pur și simplu nu se mai deschide.
Ultimul punct este cel mai des subestimat, pentru că se descoperă abia după ce materialul a fost cumpărat. Măsoară spațiul liber de sub ușa de intrare și de sub ușile interioare înainte de orice comandă.
Cele trei măsurători pe care le faci înainte să comanzi materialul
Planeitatea. Pui un dreptar de 2 metri pe pardoseală, în mai multe poziții și pe diagonale, și măsori golul rămas sub el. Fiecare producător de parchet indică în fișa tehnică toleranța pe care o acceptă, exprimată în milimetri pe 2 metri, și acolo trebuie să te uiți, pentru că valoarea diferă de la produs la produs și condiționează garanția. Un suport care nu respectă toleranța duce la îmbinări care se joacă, la sisteme de clic care cedează și la zgomotul de pardoseală care lucrează la fiecare pas. Dacă ai de verificat mai multe camere, o nivelă laser îți arată denivelările mult mai repede decât dreptarul plimbat manual.
Umiditatea. Gresia nu are umiditate proprie, dar poate masca o șapă umedă. Testul cel mai simplu: lipești o folie de plastic de aproximativ 50 pe 50 de centimetri pe pardoseală, cu bandă adezivă pe toate cele patru laturi, și o lași 24-48 de ore. Dacă apare condens pe fața dinspre podea sau dacă gresia s-a închis la culoare sub folie, ai umezeală care urcă. În acest caz parchetul nu se montează, indiferent cât de bine arată gresia. Se caută întâi cauza, iar dacă e vorba de o casă la sol sau de un parter, discuția se mută spre hidroizolație.
Rosturile și plăcile denivelate. Rosturile late și adânci trebuie umplute, altfel folia și lamelele se mulează pe ele și, în câțiva ani, desenul rosturilor se ghicește prin parchet. Plăcile cu colțuri ridicate se scot și zona se nivelează.
Pregătirea suportului: degresare, amorsă, nivelare
Gresia are o suprafață închisă și, în bucătărie sau pe hol, aproape sigur are pe ea un film de grăsime și de detergent. Primul pas este o spălare temeinică, cu un degresant alcalin, urmată de clătire și uscare completă. Fără asta, nicio amorsă nu se prinde.
Al doilea pas este amorsa. Pentru suporturi neabsorbante se folosesc amorse speciale de aderență, de regulă cu adaos de cuarț, care lasă o peliculă ușor rugoasă. Amorsele obișnuite, de tip grund pentru șapă, sunt gândite pentru suporturi absorbante și nu au ce căuta aici. Verifică pe eticheta produsului mențiunea explicită pentru suport neabsorbant sau pentru gresie și respectă timpul de uscare indicat.
Al treilea pas, dacă planeitatea nu se încadrează, este o șapă autonivelantă turnată peste gresia amorsată. Alege un produs declarat compatibil cu suporturi ceramice și toarnă grosimea minimă indicată de producător — un strat mai subțire decât minimul se fisurează. Amestecul se face cu un mixer electric, nu manual, pentru că un autonivelant prost omogenizat rămâne cu cocoloașe și nu se întinde uniform. După turnare, respectă integral timpul de uscare înainte de a monta parchetul; graba în acest punct este cauza clasică a umflării lamelelor.
Flotant sau lipit peste gresie
Montajul flotant este varianta uzuală și cea mai iertătoare. Peste gresia curată se pune o folie de polietilenă cu rol de barieră de vapori, apoi un suport fonoabsorbant, apoi parchetul, cu rosturi de dilatație de circa un centimetru pe tot perimetrul și în dreptul pragurilor. Rostul perimetral nu este opțional: parchetul laminat și cel stratificat lucrează cu umiditatea din aer, iar dacă îl blochezi între pereți se ridică în mijlocul camerei.
Montajul lipit are sens pentru parchetul stratificat gros sau pentru parchetul masiv, mai ales dacă ai încălzire în pardoseală și vrei un transfer termic bun. Cere însă un suport perfect plan, o amorsă de aderență corect aplicată și un adeziv elastic, de tip poliuretanic sau silan-modificat. Adezivii pe bază de apă nu se folosesc pe gresie. Diferența dintre tipurile de parchet și camerele în care se potrivește fiecare e explicată pe larg în ghidul despre parchet laminat, stratificat sau vinil LVT, iar alegerea materialului ar trebui făcută înainte de a decide metoda de montaj, nu invers.
Praguri, uși și detalii care se rezolvă înainte, nu după
Trecerea dintre parchet și gresia rămasă în baie sau în bucătărie se face cu un profil de trecere care acoperă și diferența de nivel. Alege profilul înainte de montaj, pentru că lățimea lui îți spune cât rost trebuie să lași. Ușile interioare se scurtează cu ferăstrăul, măsurate pe loc după ce ai stivuit un strat de probă din folie, suport și lamelă. Caloriferele pe picior și țevile care ies din pardoseală se rezolvă cu rozete, tăind lamela în jurul lor cu joc, nu la fix.
Materialul se aclimatizează în încăpere, în pachete închise, câteva zile înainte de montaj, la temperatura și umiditatea în care va sta efectiv. Dacă suportul actual are probleme mai serioase decât o simplă denivelare, e mai ieftin să afli asta acum: articolul despre refacerea șapei într-un apartament vechi arată clar unde se trage linia între o reparație locală și o turnare nouă. Iar dacă testul cu folia a ieșit prost sau ai fisuri care par să vină din structură, cheamă un expert tehnic atestat înainte să cumperi orice: parchetul montat peste o problemă ascunsă nu o rezolvă, doar o amână cu câteva luni și o scumpește.
