Discuția despre pardoseli se poartă aproape întotdeauna greșit. Se compară prețul pe metru pătrat între trei materiale care nu fac același lucru, se alege cel mai ieftin sau cel mai frumos, iar peste doi ani apare bucătăria cu îmbinări umflate sau dormitorul care sună a tobă la fiecare pas.
Mai util e să pornești de la cameră. Fiecare încăpere are propriul profil de solicitare — umezeală, trafic, temperatură, zgomot — și fiecare dintre cele trei materiale răspunde bine la unele dintre ele și prost la altele.
Ce sunt, de fapt, cele trei
Parchetul laminat e o placă de HDF, adică lemn măcinat și presat, peste care stă o folie decorativă imprimată și un strat de uzură din rășină melaminică. Nu conține lemn masiv nicăieri. Se măsoară în clase de trafic: 31 și 32 pentru locuințe, 33 pentru spații intense.
Parchetul stratificat are un strat superior de lemn real, cu grosimea de 2,5–4 mm, lipit pe un suport din placaj sau HDF. E lemn adevărat la vedere, se poate șlefui o dată sau de două ori dacă stratul de uzură e generos, și are aspectul cald pe care laminatul îl imită.
Vinilul LVT e o pardoseală pe bază de PVC, în plăci sau lame, cu un decor imprimat protejat de un strat transparent de uzură. Variantele rigide, SPC și WPC, au un miez mineral sau compozit care le face stabile dimensional și mult mai puțin sensibile la variații de temperatură.
Cameră cu cameră
Aici lucrurile se limpezesc rapid:
- Dormitor — laminat clasa 31 sau stratificat. Trafic redus, fără apă, contează mai mult senzația la picior și lipsa mirosurilor. Un laminat ieftin merge onorabil aici;
- Living — stratificat, dacă bugetul permite, sau laminat clasa 32. E camera care se vede cel mai mult și în care ochiul prinde diferența dintre lemn real și imprimare, mai ales în lumină razantă de seară;
- Bucătărie — vinil LVT, fără ezitare. Apa scursă lângă chiuvetă, uleiul, scaunele trase peste zi. Laminatul, chiar hidrofug, are îmbinări care se umflă dacă apa stă câteva ore;
- Baie — LVT rigid sau, mai bine, gresie. Lemnul și derivatele lui nu au ce căuta acolo;
- Hol de intrare — LVT sau laminat clasa 32-33. Pietrișul de pe tălpi e cel mai abraziv lucru care intră în casă;
- Birou sau cameră de copil — LVT pentru scaunul cu rotile și pentru ușurința curățării.
Detaliile care contează mai mult decât materialul
Primul e stratul suport. Sub laminat și stratificat se pune un izofon de 2–3 mm, iar peste plăci de beton, obligatoriu, o folie de polietilenă ca barieră de vapori. Sub LVT rigid e nevoie de un suport foarte plan, cu abateri sub 2 mm pe 2 metri, altfel îmbinările click lucrează și se desfac. E motivul pentru care, la renovări, discuția despre pardoseală începe adesea cu starea șapei existente, nu cu alegerea decorului.
Al doilea e încălzirea în pardoseală. LVT-ul rigid și stratificatul lucrează bine cu ea, dacă respecți temperatura maximă la suprafață, de regulă 27 de grade. Laminatul merge doar în variantele declarate compatibile, iar rezistența termică totală a stratului de finisaj plus izofon ar trebui să rămână sub 0,15 mp·K/W. Peste această valoare, sistemul de încălzire devine ineficient și consumi degeaba.
Al treilea e rostul de dilatare. Toate cele trei sisteme flotante au nevoie de 8–10 mm liberi pe tot conturul camerei, inclusiv în jurul țevilor și al tocurilor. Blocat într-un colț, un parchet laminat se cocoșează pe mijlocul camerei într-o zi caldă și nu mai revine.
Al patrulea, adesea uitat: zgomotul. O pardoseală flotantă subțire pusă direct pe beton transmite pașii la vecinul de dedesubt și rezonează în propria cameră. Un izofon de calitate, cu indice de reducere a zgomotului de impact de 18–20 dB, costă câțiva lei în plus pe metru pătrat și schimbă complet felul în care se aude camera. Problema se aude în ambele sensuri, așa că merită tratată împreună cu restul măsurilor de izolare fonică din apartament.
Rămâne întrebarea de buget. Un laminat decent pornește de la sume mici, LVT-ul rigid stă undeva la mijloc, iar stratificatul e cel mai scump din cele trei, cu diferențe mari în funcție de esență și de grosimea stratului de uzură. Diferența reală nu se vede la montaj, ci după al cincilea an, când laminatul ieftin arată tocit pe traseele de circulație, LVT-ul arată aproape la fel ca la început, iar stratificatul poate fi șlefuit și readus la viață. Alegerea corectă, în cele din urmă, e cea care se potrivește cu cât de des ești dispus să reiei lucrarea.
