Peretele arată bine până în ziua în care intră vopseaua pe el. Atunci apar valurile, urmele de gletieră, petele mate, fisurile fine și zonele care absorb altfel. Aproape niciunul dintre aceste defecte nu se naște la vopsit: toate vin din straturile de dedesubt, din amorsa care lipsește sau din gletul aplicat pe un suport nepotrivit. Refacerea corectă a unei tencuieli interioare este o succesiune scurtă de operații, dar fiecare are condiția ei.
Când repari local și când dai jos tot
Prima decizie este de câtă tencuială scapi. Testul este același ca la orice suport: bați cu mânerul unei șurubelnițe sau cu un ciocan mic, sistematic, pe toată suprafața. Sunetul gol înseamnă tencuială desprinsă de zid. Dacă zonele goale sunt câteva și izolate, se decupează cu discul până în zid sănătos, se udă marginile și se refac local. Dacă bate a gol pe suprafețe mari sau dacă tencuiala se sfarâmă între degete, se dă jos complet — orice glet aplicat peste ea va cădea odată cu ea.
Mai există un criteriu: planeitatea. O tencuială veche, denivelată cu doi-trei centimetri pe lungimea peretelui, nu se corectează cu glet. Gletul este un strat subțire, de ordinul milimetrilor; folosit în grosime mare crapă și se desprinde. Corecțiile mari se fac cu tencuială, nu cu glet.
Și un caz în care demolarea nu se discută: peretele cu igrasie. Dacă zona de jos are tencuiala umflată și depuneri albe, nu refaci finisajul până nu rezolvi cauza umezelii, altfel repeți lucrarea în doi ani.
Amorsa: patru situații, patru produse diferite
Amorsa nu este un pas opțional pe care îl sari când te grăbești, este stratul care face legătura între două materiale cu comportamente diferite. Ce alegi depinde de suport:
- Suport absorbant — zidărie, tencuială veche de var-ciment, BCA. Se folosește un grund de profunzime, care intră în pori, leagă praful și reduce absorbția, ca stratul următor să nu se usuce prea repede și să nu ardă.
- Suport neabsorbant sau neted — beton turnat în cofraj metalic, stâlpi și grinzi de structură. Se folosește o amorsă de aderență cu cuarț, care lasă o suprafață rugoasă de care se prinde tencuiala.
- Gips-carton — se amorsează cu produsul recomandat de producătorul plăcii, atât înainte de gletuire, cât și înainte de vopsit, pentru că hârtia și masa de șpaclu absorb diferit.
- Zone reparate — orice petic nou are altă absorbție decât peretele din jur. Dacă nu uniformizezi cu amorsă, peticul se vede prin vopsea ca o pată mată, oricâte straturi ai da.
Respectă timpul de uscare de pe ambalaj și nu dilua peste ce indică producătorul. O amorsă prea diluată nu mai face nimic, dar îți dă falsa senzație că pasul a fost executat.
Tencuiala: material, grosime, driscuire
Pentru interior se folosesc, în esență, două familii. Tencuielile pe bază de var și ciment sunt rezistente, tolerante la umezeală și potrivite pentru băi, bucătării, holuri, subsoluri și pentru zonele de soclu. Tencuielile pe bază de ipsos se aplică repede, dau o suprafață foarte netedă care adesea nu mai are nevoie de glet, dar nu se folosesc în zone umede și nici pe pereți exteriori. Diferențele dintre lianți și consecințele lor practice sunt tratate pe larg în materialul despre var hidratat, var stins și ipsos la tencuieli interioare.
Grosimea se stabilește după fișa tehnică a produsului, nu după ochi, și se realizează cu repere: se montează dreptare metalice verticale sau se trag stâlpișori de mortar la distanță de dreptar, ca stratul să iasă uniform. Tencuiala se aruncă, se trage cu dreptarul în zigzag, se lasă să tragă și abia apoi se driscuiește. Driscuirea prea devreme aduce laptele de ciment la suprafață și dă o crustă care se exfoliază; driscuirea prea târziu nu mai închide suprafața.
Colțurile ieșite se armează cu profile de colț, iar zonele de trecere între materiale diferite — de exemplu zidărie și beton, sau zidărie și gips-carton — se armează cu plasă, altfel fisura apare exact pe linia de îmbinare. Colțurile golurilor de ușă și de fereastră se armează pe diagonală, pentru că acolo se concentrează tensiunile.
Gletul în două straturi și șlefuirea
Gletul se aplică pe tencuială uscată și amorsată, în două straturi subțiri, cu uscare completă între ele. Primul strat umple și corectează, al doilea netezește. Un singur strat gros nu se comportă la fel: se usucă neuniform, se fisurează în plasă și rămâne cu urme de gletieră adânci.
Șlefuirea se face cu hârtie fină, pe un taler cu prelungitor, iar controlul se face obligatoriu cu o lampă ținută razant lângă perete. Lumina din tavan ascunde exact defectele pe care lumina de zi, venită lateral de la fereastră, le va scoate în evidență. Marchează cu creionul zonele care ies în relief, șlefuiește-le, apoi șterge praful cu o perie moale și cu o lavetă ușor umedă. Praful rămas pe perete este una dintre cauzele frecvente de vopsea care se ia cu ruloul.
Înainte de vopsit se dă din nou amorsă, de data asta pentru uniformizarea absorbției gletului. Este pasul cel mai des sărit și cel mai vizibil în rezultatul final.
Defectele care apar la vopsit și de unde vin, de fapt
Petele mate și lucioase alternând pe același perete înseamnă absorbție neuniformă: amorsă lipsă sau petice neamorsate. Urmele de rulou care rămân vizibile indică vopsea prea groasă, rulou nepotrivit sau reluare pe zone deja începute să se usuce — vopseaua se aplică menținând marginea umedă și se lucrează pe fâșii care se suprapun. Fisurile fine, ca o pânză de păianjen, apar când gletul a fost aplicat prea gros sau când a fost forțat la uscare cu aeroterme. Fisurile drepte, pe linie, sunt îmbinări nearmate. Iar dacă vopseaua se desprinde în plăci împreună cu gletul, problema este de aderență: suport prăfuit, amorsă absentă sau tencuială care nu se ținea de la început.
Deosebirea dintre o fisură de finisaj și una care vine din structură merită făcută înainte de a repara ceva, iar semnele sunt descrise clar în articolul despre fisurile din pereți după renovare. Dacă fisura reapare de fiecare dată în același loc și se lățește, nu este o problemă de glet.
Ultimul factor, adesea ignorat, este mediul de lucru: temperatura și umiditatea din încăpere pe durata aplicării și a uscării. Fiecare produs are un interval indicat pe ambalaj, iar lucrul sub sau peste acel interval schimbă complet comportamentul materialului. Într-o casă rece de toamnă, uscarea forțată cu suflantă este cea mai sigură cale spre fisuri, iar succesiunea corectă a operațiilor de finisaj, cu pauzele necesare între ele, e detaliată în ghidul despre ordinea lucrărilor de zugrăvire și finisaje.
