Ferestrele vechi din lemn, cu geam simplu, sunt printre primele lucruri pe care le observi când intri iarna într-o casă construită acum câteva decenii — un curent subțire, dar constant, care face ca radiatorul de sub fereastră să lucreze aproape degeaba. Schimbarea tâmplăriei e una dintre cele mai rentabile intervenții dintr-o renovare, dar și una dintre cele mai ușor de făcut prost, dacă montajul nu respectă câteva reguli de bază.
De ce pierd casele vechi atât de multă căldură prin ferestre
Tâmplăria veche din lemn, montată adesea direct în zidărie fără o etanșare corectă a rostului, are două probleme simultane: geamul simplu, cu o capacitate izolatoare aproape nulă, și îmbinările care se deformează în timp, lăsând spații prin care aerul rece pătrunde constant. La o casă neizolată suplimentar, ferestrele pot fi responsabile pentru o parte semnificativă din pierderile totale de căldură, alături de pod și de pereții exteriori neizolați. De aceea, schimbarea tâmplăriei dă rezultate vizibile în facturile de energie chiar și atunci când restul lucrărilor de izolare se amână pentru o etapă ulterioară.
PVC sau lemn stratificat: ce alegi pentru o casă veche
Tâmplăria PVC cu geam termopan rămâne opțiunea cea mai răspândită, datorită raportului bun preț-performanță și întreținerii minime — nu necesită vopsire periodică și rezistă bine la umiditate. Pentru casele cu fațadă cu specific tradițional sau aflate în zone protejate, unde regulamentul de urbanism impune păstrarea aspectului istoric, lemnul stratificat rămâne varianta potrivită, cu performanțe termice apropiate de PVC, dar la un cost mai ridicat și cu nevoie de întreținere periodică a vopselei sau lacului de protecție.
Numărul de camere ale geamului termopan (dublu sau triplu) și tipul de gaz din spațiul dintre foi influențează direct performanța izolatoare, dar și prețul final. Pentru o casă cu iarna aspră sau expusă vântului, un geam triplu poate justifica investiția suplimentară, mai ales dacă lucrarea se face o singură dată, pe termen lung.
Montajul corect, punctul unde se pierde sau se câștigă cea mai multă eficiență
Cea mai frecventă greșeală la schimbarea tâmplăriei nu ține de calitatea geamului, ci de montaj. Rostul dintre toc și zidărie trebuie umplut corect cu spumă poliuretanică de calitate, apoi protejat cu benzi de etanșare — una la interior, cu rol de barieră de vapori, și una la exterior, permeabilă la vapori dar impermeabilă la apă. Sărind peste aceste benzi, mulți montatori „low-cost” lasă doar spuma expusă, care se degradează în câțiva ani sub acțiunea razelor UV și a umidității, iar infiltrațiile de aer reapar exact în locul unde geamul nou trebuia să le elimine complet.
Un detaliu la fel de important e poziționarea tocului în grosimea peretelui — montat prea aproape de exterior, riscă punți termice și condens la interior; montat prea aproape de interior, pierde din eficiența izolației exterioare, dacă aceasta există sau va fi adăugată ulterior, așa cum se întâmplă adesea la izolarea pereților exteriori ai unei case.
Ce altceva merită verificat în același timp
Dacă tot se schimbă tâmplăria exterioară, merită verificată și starea glafurilor și a pervazurilor, precum și eventualele fisuri din tencuiala din jurul ferestrelor vechi, care ar putea ascunde infiltrații de apă mai vechi. La casele unde renovarea continuă și la transformarea podului în spațiu locuibil, tâmplăria mansardei ar trebui gândită din aceeași etapă, pentru consecvență termică pe toată clădirea, nu tratată separat, ca o lucrare ulterioară, adăugată din mers.
