Cea mai onestă recomandare pe care ți-o poate da un constructor este să te muți pe durata lucrărilor. A doua cea mai onestă e că, de cele mai multe ori, asta nu se întâmplă. Chiria pe trei luni, copiii la școală în cartier, animalele, bunica, mobila care nu are unde să meargă. Așa că rămâi în casă și încerci să trăiești într-un șantier.
Se poate. Nu confortabil, dar controlabil, dacă accepți de la început că renovarea în locuit nu se organizează la fel ca una în casă goală. Se lucrează pe zone, nu pe meserii, iar praful devine o problemă de logistică, nu de curățenie.
Regula zonelor: șantier, tampon, locuit
Principiul de bază e împărțirea casei în trei tipuri de spații, clar delimitate fizic.
Zona de șantier e camera sau grupul de camere unde se lucrează efectiv. Aici se scoate tot mobilierul, se acoperă ce nu se poate scoate, se demontează perdelele și corpurile de iluminat și se acceptă că finisajele existente sunt pierdute.
Zona tampon e culoarul dintre șantier și restul casei. Aici se pun folii pe pardoseală, se lasă covoare umede la prag și se depozitează sculele. E spațiul care absoarbe praful și zgomotul.
Zona de locuit e partea în care dormi, gătești și te speli. Ea trebuie să rămână funcțională tot timpul, cu apă, curent, o baie utilizabilă și un loc unde se poate încălzi mâncare, chiar dacă bucătăria propriu-zisă e demontată.
Separarea între zone se face cu ușă provizorie sau cu folie de polietilenă montată pe un cadru de rigips ori pe stâlpi telescopici cu fermoar. Folia simplă lipită cu bandă pe toc se desprinde în două zile. Pe ușile care rămân, se etanșează rostul de jos cu un burlet sau cu un prosop umed, pentru că praful fin trece în primul rând pe acolo.
Etapizarea care îți lasă mereu o baie și o bucătărie
Ordinea logică într-o casă locuită diferă de cea din manual. Nu începi cu tot ce e murdar și zgomotos, ci construiești mai întâi refugiul.
- Etapa zero: se renovează o singură cameră, cea mai îndepărtată de restul lucrărilor, care devine dormitor și depozit pentru tot ce nu vrei să se umple de praf. Se face rapid, se închide, nu se mai intră cu bocanci în ea.
- Etapa unu: instalațiile generale, apă, canalizare, electrice, care presupun spargeri și opriri. Se planifică pe zile anunțate din timp, cu apă stocată în bidoane și cu prelungitoare pentru frigider.
- Etapa doi: baia. Dacă ai o singură baie, se lucrează comasat, cu toate materialele cumpărate dinainte, ca perioada fără duș să fie de câteva zile, nu de trei săptămâni. Un duș provizoriu improvizat într-o cadă veche sau la o rudă din apropiere rezolvă intervalul.
- Etapa trei: bucătăria, ideal după baie, cu o bucătărie temporară montată în altă cameră: microunde, plită electrică, un frigider și o chiuvetă improvizată.
- Etapa patru: restul camerelor, una câte una, și abia la final zonele de circulație, holul și scara, care se distrug oricum până atunci.
Ordinea aceasta se suprapune peste logica generală a lucrărilor descrisă în ghidul despre ordinea corectă a lucrărilor la o renovare de apartament, cu diferența că aici prioritatea nu e eficiența maximă, ci menținerea locuinței în stare de funcționare.
Praful, zgomotul și oamenii din casă
Praful de la șlefuirea gletului e cel mai fin și cel mai pătrunzător. Trece prin uși închise, se depune în dulapuri și rămâne în casă săptămâni. Trei măsuri fac diferența: șlefuitoare cu aspirare conectată la un aspirator cu filtru HEPA, un ventilator montat într-o fereastră a zonei de șantier care suflă spre exterior și creează depresiune, și curățenie umedă zilnică în zona tampon, nu măturat.
Aerul contează și pentru sănătate, nu doar pentru confort. Adezivi, amorse, lacuri și spume poliuretanice emit compuși volatili, iar dacă în casă sunt copii mici, femei însărcinate sau persoane cu astm, camerele proaspăt tratate se ventilează intens și nu se dorm în ele câteva zile. Dacă locuința are ventilație mecanică, filtrele se scot sau se schimbă după lucrare, altfel se colmatează, un aspect valabil și pentru sistemele descrise în articolul despre ventilația cu recuperare de căldură.
Ultima parte ține de organizare umană. Stabilește cu echipa un interval fix de lucru, de exemplu între opt și șaptesprezece, și un mod clar de comunicare a opririlor de apă și curent. Fă un colț cu apă, cafea și acces la toaletă pentru muncitori, ca să nu circule prin toată casa. Ține banii și obiectele de valoare într-o zonă închisă. Și acceptă, cu ceva umor, că timp de câteva luni casa nu îți mai aparține complet, ci o împarți cu vopseaua, cu găleata de var și cu radioul care merge în camera de alături.
