Apartamentul de colț are două fețe expuse în loc de una, adesea cea de nord printre ele, și pierde proporțional mai multă căldură decât un apartament de mijloc. Când blocul nu urmează să fie anvelopat, iar asociația nu are nici plan, nici buget, tentația este să rezolvi problema din interior. Se poate. Dar este singura variantă de termoizolare în care poți înrăutăți lucrurile, iar riscul trebuie înțeles înainte de a cumpăra primul metru pătrat de material.
De ce izolarea la interior este fizic dezavantajoasă
Când izolezi la exterior, peretele rămâne în zona caldă. Se încălzește, acumulează căldură și, mai important, are o temperatură superficială interioară ridicată, deci nu condensează. Când izolezi la interior, faci exact opusul: peretele rămâne afară, în frig, iar izolația îl separă de sursa de căldură.
Două consecințe rezultă din asta. Prima este că punctul de rouă se mută spre interfața dintre izolație și zidărie. Vaporii care ajung acolo condensează pe fața rece a peretelui, într-un loc pe care nu îl vezi și nu îl poți usca. A doua este că zidăria trece printr-un ciclu îngheț-dezgheț mai sever decât înainte, pentru că nu mai primește căldură dinspre interior. Într-o zidărie umedă, ciclul acesta degradează materialul în timp.
Al treilea efect este pierderea inerției termice. Peretele masiv nu mai participă la echilibrul termic al camerei, deci încăperea se încălzește mai repede, dar se și răcește mai repede. Pentru unii este un avantaj, pentru alții un inconvenient.
Punțile termice care nu se pot rezolva din interior
Aici este limita reală a metodei. Izolația de interior se oprește acolo unde întâlnește un planșeu, un perete despărțitor perpendicular sau o grindă. Fiecare dintre aceste întâlniri devine o punte termică pe care nu o poți acoperi, pentru că elementul respectiv continuă în perete și iese în exterior.
Concret, la un apartament de colț îți rămân: îmbinarea celor doi pereți exteriori, racordurile cu planșeul de sus și de jos, buiandrugii de la ferestre, spaleții și zona centurii. După izolare, aceste zone devin relativ mai reci decât restul peretelui, iar condensul migrează exact acolo. Este frecvent ca cineva să izoleze la interior și, în anul următor, să descopere mucegai într-o dungă la nivelul planșeului, unde înainte nu era nimic.
Atenuarea se face prin „întoarcerea” izolației: se izolează și primii 40-60 de centimetri de pe pereții perpendiculari, de pe tavan și de pe pardoseală, în jurul zonei tratate. Nu elimină problema, dar mută zona rece suficient de departe încât temperatura superficială să rămână peste pragul critic. La spaleții ferestrelor, aceeași logică se aplică pe minimum doi-trei centimetri de material cu conductivitate mică. Mecanismul general este cel din articolul despre punțile termice la ferestre și balcoane.
Ce materiale se folosesc și de ce nu polistiren lipit direct
Există trei abordări, cu profiluri de risc diferite.
- Sistem cu barieră de vapori. Vată minerală între o structură metalică decuplată, folie etanșă la vapori pe fața caldă, dublă placare cu gips-carton. Funcționează, dar depinde complet de continuitatea foliei. Fiecare doză de priză, fiecare cui bătut ulterior în perete pentru un tablou, fiecare racord neetanșat devine o cale prin care vaporii ajung la peretele rece. Este soluția cu cea mai bună performanță și cu cel mai mare risc de execuție.
- Sistem capilar activ. Plăci de silicat de calciu sau de beton celular autoclavizat de densitate mică, lipite pe toată suprafața cu mortar mineral, fără barieră de vapori. Ideea este că materialul absoarbe condensul format și îl redistribuie, permițând uscarea către interior în perioadele favorabile. Performanța termică pe centimetru este mai slabă decât la vată, dar sistemul este mult mai tolerant la greșeli.
- Polistiren lipit și tencuit. Cea mai ieftină și cea mai riscantă. Lipirea trebuie să fie pe toată suprafața, fără goluri de aer în spate, altfel se creează camere în care se acumulează umezeală. Deciziile de material sunt discutate comparativ în articolul despre vata minerală și polistirenul expandat, dar trebuie spus clar că logica se schimbă când izolația ajunge pe fața interioară.
Grosimea nu se maximizează. Contraintuitiv, la izolarea din interior o grosime mai mare răcește peretele mai tare și crește riscul de condens interstițial. Valoarea potrivită rezultă dintr-un calcul higrotermic pentru alcătuirea și clima ta, făcut de un proiectant sau de un specialist în fizica construcțiilor. Este singurul mod serios de a stabili acest număr.
Ce verifici înainte de a începe
- Peretele este uscat? Dacă există infiltrații din rosturi, de la burlane sparte sau de la o terasă neetanșă, izolarea la interior le va ascunde și le va agrava. Sursa se repară întâi.
- Există igrasie ascendentă? La parter, umezeala din sol urcă în zidărie. Mecanismul și soluțiile sunt tratate în articolul despre igrasia la parter, iar tratarea ei precede orice izolare.
- Ce spune regulamentul blocului? Intervenția pe fața interioară nu modifică aspectul exterior, dar dacă implică străpungeri sau modificări la elemente comune, este nevoie de acordul asociației. Limitele sunt explicate în articolul despre ce ai voie să faci singur la fațada unui bloc.
- Cum va fi ventilat apartamentul după? Izolarea reduce suprafețele reci, dar dacă nu schimbi regimul de aerisire, umezeala rămâne în casă și găsește următorul punct rece.
Alternativa care merită cântărită
Înainte de a lua decizia, calculează costul real al soluției de interior — materiale, manoperă, refacerea instalațiilor electrice, mutarea caloriferelor, finisaje, pierderea de suprafață utilă — și compară-l cu contribuția ta la o anvelopare a întregului bloc, dacă există vreo șansă ca asociația să pornească un astfel de proiect. Diferența este adesea mai mică decât pare, iar rezultatul tehnic este incomparabil.
Dacă totuși mergi pe varianta din interior, tratează-o ca pe o lucrare de specialitate, nu ca pe o zugrăveală mai groasă. Cere calculul higrotermic, cere detalii desenate pentru racorduri și insistă ca instalațiile electrice să fie repoziționate în fața barierei de vapori, nu prin ea. Acestea sunt cele trei condiții care fac diferența între o îmbunătățire reală și un perete cu mucegai ascuns în spatele gips-cartonului.