Poți calcula grosimi de izolație oricât de exact, dar nu poți calcula unde a uitat cineva să lipească o folie. Testul de etanșeitate la aer, cunoscut sub numele de blower door, este singura metodă prin care afli cât aer scapă efectiv din clădirea ta și, mai important, pe unde. Este o măsurătoare, nu o estimare, iar asta o face utilă atât la o casă nouă, cât și la una renovată.
Cum se desfășoară efectiv testul
Într-un gol de ușă exterioară se montează un cadru cu o membrană etanșă, în care este integrat un ventilator calibrat. Ventilatorul creează o diferență de presiune între interiorul și exteriorul clădirii, de regulă 50 de pascali, echivalentul aproximativ al unui vânt moderat care bate constant pe toate fațadele.
Pentru ca rezultatul să însemne ceva, clădirea trebuie pregătită. Se închid ferestrele și ușile exterioare, se închid ușile interioare pe traseul necesar sau se deschid, în funcție de metodă, se sigilează temporar evacuările prevăzute prin proiect — hote, ventilații mecanice, sifoane uscate se umplu cu apă. Nu se sigilează, în schimb, neetanșeitățile accidentale: acelea sunt exact ce vrei să măsori.
Testul se face în două etape, la depresiune și la suprapresiune, iar rezultatele se mediază. Aparatul măsoară debitul de aer necesar pentru menținerea diferenței de presiune, iar din el se calculează indicatorii.
Ce cifre primești și ce înseamnă
- n50 — numărul de schimburi de aer pe oră la 50 Pa, raportat la volumul interior al clădirii. Este cel mai folosit indicator la case unifamiliale.
- q50 — debitul raportat la suprafața anvelopei. Mai corect pentru clădiri cu forme neobișnuite sau foarte mari, pentru că nu penalizează volumul.
- Debitul absolut la presiunea de referință, util pentru comparații între etape de execuție ale aceleiași clădiri.
Valorile-țintă diferă în funcție de tipul de clădire, de sistemul de ventilație prevăzut și de standardul urmărit. O casă cu ventilație mecanică cu recuperare cere o etanșeitate mult mai bună decât una ventilată natural, pentru că altfel aerul ocolește sistemul. Nu prelua cifre din articole sau din discuții de pe forumuri: valoarea aplicabilă proiectului tău se ia din reglementarea în vigoare sau din caietul de sarcini, iar auditorul care execută testul ți-o poate confirma.
Partea care contează cu adevărat: găsirea scurgerilor
Cifra finală este utilă pentru documente. Ce transformă testul într-o investiție care se amortizează este localizarea. În timpul depresurizării, aerul rece intră prin fiecare fisură, iar acele trasee se pot identifica.
Se folosesc trei metode. Palma sau dosul mâinii, care simte curentul rece; un generator de fum, care face vizibil traseul aerului; și camera termografică, cea mai spectaculoasă, care arată dungile reci acolo unde aerul pătrunde. Termografia se face pe diferență de temperatură suficientă între interior și exterior, deci sezonul rece este momentul potrivit.
Locurile în care se găsesc cele mai multe scurgeri sunt previzibile: rostul dintre tocul ferestrei și zidărie, pragul ușii de intrare, dozele de priză din pereții exteriori, trecerile de cabluri și țevi prin anvelopă, racordul dintre perete și planșeu, trapa de pod, colțurile de la mansardă, coșurile și tubulaturile. La mansarde, folia de sub izolație este cauza numărul unu, mai ales acolo unde a fost tăiată pentru instalații și nu s-a refăcut.
Când se face testul — și de ce momentul contează enorm
Testul făcut la recepție, cu casa finisată, îți dă o cifră pe care o pui în dosar. Testul făcut în faza de execuție, imediat după montarea barierei de vapori și înainte de închiderea cu gips-carton sau de tencuire, îți dă ceva mult mai valoros: posibilitatea de a repara. La acel moment, o bandă adezivă și o oră de muncă rezolvă ce ar cere ulterior demontarea unui tavan.
Recomandarea practică este de a face două teste: unul intermediar, de diagnostic și reparație, și unul final, pentru document. Costul suplimentar este mic raportat la valoarea unei mansarde desfăcute.
Dacă renovezi o casă veche și schimbi tâmplăria, un test intermediar după montaj și înainte de finisarea spaleților scoate la iveală rosturile tratate superficial. Este exact zona despre care se discută în articolul privind schimbarea tâmplăriei la o casă veche, iar testul confirmă sau infirmă calitatea montajului mai bine decât orice inspecție vizuală.
Merită spus și cine face testul. Nu este o măsurătoare pe care să o improvizezi cu un ventilator de șantier: aparatul trebuie calibrat, iar operatorul trebuie să știe ce se sigilează și ce nu, pentru că exact acolo se pot obține rezultate frumoase și complet false. Cere firmei certificatul de calibrare al echipamentului și întreabă din start dacă raportul include și localizarea scurgerilor sau doar cifra finală — sunt două servicii diferite, cu prețuri diferite, iar cel care te ajută efectiv este al doilea.
Pentru clădiri mari sau pentru case cu volum neobișnuit, un singur ventilator poate fi insuficient și se folosesc mai multe unități în paralel. La blocuri, testarea unui singur apartament dă un rezultat care include și schimbul de aer cu apartamentele vecine, nu doar cu exteriorul, iar interpretarea cere experiență. Încearcă să programezi testul într-o zi fără vânt puternic: rafalele modifică presiunea pe fațade și cresc incertitudinea măsurătorii, iar un operator serios îți va propune singur reprogramarea.
Ce faci cu raportul după ce îl primești
Un raport corect conține datele de identificare ale clădirii, volumul și suprafața anvelopei folosite în calcul, condițiile meteo, echipamentul și certificatul lui de calibrare, valorile măsurate la ambele sensuri și lista punctelor de neetanșeitate identificate, ideal cu fotografii.
Cu acea listă în mână, prioritizează. Reparațiile ieftine și cu efect mare se fac primele: etanșarea trapei de pod, garniturile ușii de intrare, dozele de priză din pereții exteriori, tratarea rosturilor de tâmplărie. Un pod prost etanșat este adesea cel mai mare consumator din listă, iar articolul despre izolarea corectă a podului casei acoperă atât izolația, cât și continuitatea stratului de etanșare.
Rezultatul testului intră și în calculul de performanță energetică. Dacă urmează să obții certificatul de performanță energetică, o valoare măsurată este de preferat unei valori implicite luate din tabele, care este de obicei mai defavorabilă.
Ultimul lucru de reținut este ce nu îți spune testul. Nu îți spune dacă izolația este suficientă, nu îți spune dacă există punți termice și nu îți spune dacă locuința este ventilată corect. Măsoară un singur lucru — cât aer trece necontrolat prin anvelopă — și îl măsoară bine. Pentru restul, ai nevoie de termografie, de calcul higrotermic și de un auditor energetic care să pună piesele cap la cap.